5:32 pm - Wednesday November 25, 3542

Contoare inteligente de energie electrică pentru consumatorii din cartierul Nicolina II

Delgaz Grid va monta peste 10.000 de contoare inteligente (SMART) la consumatori din cartierul Nicolina II, urmând ca reţeaua de distribuţie de joasă tensiune aferentă acestor echipamente să fie reabilitată prin înlocuirea a 8,8 km de cabluri şi a peste 1.800 de tablouri electrice (firide). Contractele de execuţie a lucrărilor au fost semnate la sfârşitul anului trecut, termenul de finalizare a investiţiei fiind luna decembrie 2021. În acelaşi timp, vor fi implementate infrastructura hardware şi aplicaţiile software necesare funcţionării sistemului de măsurare inteligent. Investiţia, în valoare totală de 45 de milioane de lei, este cofinanțată cu peste 19 milioane lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon) şi cu aproximativ 3,4 milioane lei de la bugetul naţional, iar contribuţia companiei noastre este de peste 22 milioane lei, anunţă reprezentanţii delgaz Grid, într-un comunicat. „Este cel mai important proiect pe care îl desfășurăm la acest moment în cadrul companiei Delgaz Grid și avem o mare responsabilitate în implementare, pentru ca efortul nostru să fie resimțit de clienți prin îmbunătățirea serviciilor și asigurare unei distribuții continue a energiei electrice”, declară Csulak Ferenc, director general al Delgaz Grid. Potrivit reprezentanţilor companiei, contorizarea inteligentă oferă o serie de beneficii și facilităţi, și anume:

  • Indexul contorului este transmis în mod automat, nu mai este necesară transmiterea acestuia de către client sau vizita cititorului;
  • Factura va reflecta exact consumul realizat, fiind eliminate facturile de estimare, permiţând clienților o mai bună gestionare a consumului şi bugetului;
  • Pe lângă datele referitoare la consum, contoarele transmit şi diferite tipuri de alarme către sistemul central, unde sunt analizate şi sunt stabilite măsuri de intervenţie de la distanţă sau în teren, după caz;
  • Operaţiunile de deconectare şi/sau reconectare la un consumator la care este instalat şi integrat în sistem un contor inteligent nu presupun costuri pentru client.

„Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice sunt prioritare pentru Delgaz Grid, iar posibilitatea accesării de fonduri europene reprezintă o oportunitate de suplimentare a fondurilor proprii de investiții, în beneficiul clienților noștri”, afirmă reprezentanţii Delgaz Grid. Începând din anul 2012 au fost implementate cu succes patru proiecte cu finanțare  europeană, altele cinci fiind în derulare, vizând continuarea investițiilor în modernizarea rețelei de electricitate, montarea contorizării inteligente, formarea resurselor umane și securitatea cibernetica a sistemului de distribuție. Unul dintre aceste proiecte, în valoare de 16 milioane lei, are ca scop modernizarea și integrarea în SCADA a stațiilor de transformare de la Hârlău, Pașcani și Gorban din judeţul Iaşi. Delgaz Grid SA îşi diversifică portofoliul de proiecte prin participarea într-un consorţiu european, care a primit finanţare din programul Orizont 2020, având ca obiectiv principal îmbunătăţirea securităţii cibernetice a reţelei inteligente de distribuţie a energiei electrice la nivelul UE şi care îşi propune detectarea incidentelor și atacurilor de securitate și confidențialitate, garantând continuitatea și minimizând efectele în cascadă în reţeaua inteligentă de distribuţie. În acest scop, începând din luna aprilie 2019, compania a demarat şi un proiect cu finanţare din Programul Operaţional Capital Uman care va contribui la formarea profesională a unui grup de peste 200 de angajaţi, în contextul dinamicii pietei muncii, generată de retehnologizare, cresterea competitivității și nevoilor clienților. Un alt proiect, în valoare de 6,2 milioane de lei, care a vizat municipiul Iaşi şi Zona Metropolitană Iaşi (ZMI), a constat în îmbunătăţirea tehnologică a reţelei de gaze naturale, presiune medie, precum şi modernizarea unor staţii de reglare, prin dotarea cu sistem SCADA. „Investiţiile derulate de compania noastră în sistemul de distribuţie a energiei electrice au fost susţinute prin intermediul unui alt proiect cu finanţare europeană, fiind modernizate şi integrate în sistem SCADA un număr de 26 de staţii de transformare a energiei din judeţele Iaşi, Botoşani, Bacău, Neamţ, Suceava şi Vaslui, cu o valoare totală de aproximativ 35 de milioane de lei”, se mai arată în încheierea comunicatului de presă al Delgaz Grid.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;