E.ON Energie România a pus în funcţiune, în această săptămână, o nouă staţie de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice, în perimetrul stației de servicii MOL din Târgu Mureș, B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 240, fiind astfel finalizată „autostrada electrică” pe ruta Iași-Gheorgheni-Târgu Mureș. Posesorii de mașini electrice au astfel asigurată infrastructura de încărcare de-a lungul întregului traseu, prin intermediul stațiilor de la Iași, Târgu Frumos și Cristești (jud. Iași), Tașca (jud. Neamț), Gheorgheni( jud. Harghita), Sovata și Târgu Mureș (jud. Mureș). Până acum, E.ON Energie România a montat 15 stații, dintre care şapte pe traseul Iași-Gheorgheni-Târgu Mureș, celelalte opt fiind în localităţile: Piatra Neamţ şi Roman (jud. Neamţ), Bacău, Suceava, Adjud (jud. Vrancea) și București. Totodată, în această perioadă se derulează lucrări de montare a unității de la Râmnicu Vâlcea, în cadrul stației de servicii MOL situată pe strada Calea lui Traian nr. 166. „Iniţiativa face parte din proiectul NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF), prin care E.ON Energie România şi-a propus să instaleze 19 unităţi de încărcare rapidă a autovehiculelor, alte 21 urmând să fie instalate de către MOL, unul dintre partenerii din acest proiect”, se arată într-un comunicat al E.ON Energie România, în care se precizează că staţia de încărcare de la Târgu Mureș are o putere maximă de 93 kW. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie. În locaţie este instalată câte o staţie de tip fast charge 2×50 kW (curent continuu) + 1×43 kW (curent alternativ). De asemenea, staţia are minimum 2 locuri de parcare. În plină dezvoltare se află și „autostrada electrică” Iaşi-București, pe traseul căreia sunt instalate până acum staţii la Târgu Frumos, Roman, Bacău şi Adjud. Până în prezent, prin intermediul stațiilor NEXT-E, posesorii de autovehicule electrice sau hibrid au utilizat 18 mii de kWh de energie electrică și au parcurs peste 100 de mii de km. Cele mai multe încărcări s-au făcut la stațiile din Suceava, Roman și Iași. „Staţiile sunt integrate într-un sistem de monitorizare şi gestionare a sesiunilor de încărcare. Acest sistem asigură supravegherea non-stop a respectivei unităţi şi are posibilitatea de a rezolva de la distanţă eventualele incidente apărute în timpul încărcărilor. În plus, eventualele probleme apărute la staţiile de încărcare vor putea fi semnalate telefonic 24/7 la un call center al E.ON. Utilizatorii de vehicule electrice pot accesa şi rezerva staţiile direct pe site-ul eondrive.ro sau prin aplicaţia mobilă E.ON Drive, disponibilă atât pentru Android, cât şi pentru iOS. De asemenea, acestea pot fi vizualizate pe platforma online Plugshare”, susţin reprezentanţii E.ON Energie România, Reţeaua pan-europeană NEXT-E va include şase ţări diferite, iar 40 de staţii de încărcare electrică din totalul de 252 din proiectul NEXT-E vor fi instalate în România şi amplasate pe rutele: Suceava-Bacău-Călărași, Constanţa-Bucureşti-Timişoara şi Iaşi-Târgu Mureş – Alba Iulia. Prin această inițiativă, infrastructura de stații de încărcare pentru autovehicule electrice aferentă coridoarelor rutiere strategice europene (TEN-T) se va completa cu infrastructura de stații de încărcare pentru autovehicule electrice din România, facilitând transportul rutier cu emisii reduse de CO2 şi impact redus asupra mediului. Proiectul NEXT-E a fost selectat în luna iulie 2017 de Comisia Europeană pentru cofinanţare prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF). Consorţiul NEXT-E va primi 18,84 milioane euro în vederea implementării proiectului, aceasta fiind cea mai mare finanţare CEF acordată unui proiect privind vehiculele electrice. În cadrul acestuia, vor fi instalate până în anul 2020, un număr de 222 de staţii de încărcare rapidă multi-standard (50 kW) şi 30 de staţii de încărcare ultra-rapidă (150-350 kW) de-a lungul principalelor coridoare europene de transport şi a reţelei trans-europene de transport (TEN-T). Ca o premieră absolută, călătoria pe distanţe lungi, bazată 100% pe electricitate, va fi posibilă în şase state membre, cu legături către ţările vecine. Consorţiul este format din companiile din cadrul Grupului E.ON (Zapadoslovenská energetika in Slovakia, E.ON Czech Republic, E.ON Hungary, E.ON România), Grupului MOL (filialele din cele şase ţări participante), Hrvatska elektroprivreda din Croaţia, PETROL (în Slovenia şi Croaţia), precum şi Nissan şi BMW. Reţeaua dezvoltată de acest consorţiu are ca scop crearea unei infrastructuri în Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croaţia şi România. Foarte important, această reţea va fi conectată cu reţeaua de staţii de încărcare electrice din Europa de Vest, datorită coordonării cu alte proiecte finanţate prin intermediul CEF.
E.ON Energie România a finalizat „Autostrada electrică” Iași-Târgu Mureș
Filed in: Economic, Informațía zilei