În organizarea Muzeului Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova”, în calitate de partener al Centrului Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, în perioada 7 – 24 februarie, la Palatul Culturii va avea loc Expoziția internațională de pictură „Iarna în Moldova”. Menită să promoveze tinerii care s-au evidențiat în cadrul taberelor de pictură și să le ofere prilejul întâlnirii cu publicul, expoziția reunește lucrări ale elevilor de la Școlile Gimnaziale din județul Iași: Bodești (comuna Scânteia), Buhalnița (comuna Ceplenița), Heleșteni și Sticlăria (comuna Scobinți), precum și de la Colegiul Tehnic „Ion Holban” Iași, Fundația „Solidaritate și speranță” din Iași, Școala de Arte Plastice pentru Copii din Municipiul Bălți – Republica Moldova și Centrul Bucovinean de Artă din Cernăuți – Ucraina. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 7 februarie, la ora 14.00, în spațiile Muzeului Etnografic al Moldovei.
„Iarna în Moldova”, expoziție internațională de pictură la Palatul Culturii
Filed in: Cultură, Informațía zilei