Quilling pentru beneficiarii Centrului ”Oncosuport” din Iaşi

Beneficiarii Centrului ”Oncosuport” din Iaşi şi-au exersat zilele trecute îndemânarea într-o tehnică de ornamentare mai puţin cunoscută: quilling-ul. Astfel, cu ajutorul unor bucăţele de hârtie si a unui lipici special, doamnele au construit câte un mic suvenir, pe care la finalul întâlnirii l-au putut lua acasă. Ghid în această excursie meşteşugărească a fost Georgeta S., ea însăși un beneficiar al centrului de consiliere. Quilling-ul (sau tehnica filigranului cu hârtie) este o formă de artă inedită, ce constă în utilizarea unor fâşii de hârtie ce sunt rulate, modelate şi lipite, pentru a crea decoraţiuni. Din punct de vedere istoric, această tehnică era folosită încă din timpul Renaşterii. În acea vreme, în mănăstiri, metoda se utiliza pentru a decora coperţile cărţilor şi obiectele religioase. Mai târziu, tehnica quilling a devenit populară în toată Europa, deoarece era unul dintre puţinele lucruri pe care doamnele le puteau practica în momentele de agrement. Astăzi, quilling-ul s-a dezvoltat şi prin utilizarea de noi tehnici, materiale şi stiluri astfel încât uneori se pot crea chiar şi obiecte tridimensionale. Centrul Regional de consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer din Regiunea de Nord Est – Oncosuport Iaşi a fost înfiinţat prin proiectul „Reţea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional de Dezvoltare a Resurselor Umane 2007 -2013, “Investeşte în oameni!”. Proiectul este implementat de Patronatul Medicinei Integrative,  în parteneriat cu Associazione Oncologica Senigalliese Valli Misa e Nevola – Italia şi Asociaţia de Terapii Integrative “Sfântul Nectarie” – România. Centrul Regional Nord-Est – Oncosuport Iaşi, cu sediul în Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 42-44, etaj II, oferă gratuit consiliere psihologică, asistenţă socială şi juridică persoanelor din zona de NE a ţării, diagnosticate cu cancer de sân, cancer de col uterin şi cancer testicular precum şi aparţinătorilor acestora.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;