La aniversarea a 79 de ani de la nașterea scriitorului Mihai Ursachi, la Casa de Cultură a Municipiului, care poartă numele maestrului, din Parcul Copou, a avut loc luni, 17 februarie, un spectacol de muzică şi poezie dedicat acestui eveniment. La manifestare, moderată de poetul şi jurnalistul Adi Cristi, directorul Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului, au fost prezenţi scriitorii Cassian Maria Spiridon, Ioan Holban, Daniel Corbu, Valentin Talpalaru, Horia Zilieru, Lucian Vasiliu, Emilian Marcu, Nichita Danilov, Nicolae Panaite, Valeriu Stancu. Invitat special al evenimentului a fost Ana Cojan, soţia poetului Mihai Ursachi. În cuvântul său, Daniel Corbu a subliniat comportamentul deosebit al poetului, trăsătură esenţială care impunea respect şi îi ţinea “la distanţă” până şi pe activiştii cei mai rutinaţi ai regimului comunist. “Toată lumea îi spunea magistrul, asta datorită ţinutei sale intelectuale impecabile, discursului său erudit, dar şi prestanţei sale impunătoare, care l-a făcut să se autodefinească ca fiind padişahul întregii melancolii, împărat al singurătăţii de sus şi de jos, stăpînitor absolut al regatului dor şi prinţ senior al tristeţii”, a declarat Daniel Corbu. Programul a cuprins un moment artistic din opera poetului Mihai Ursachi, susţinut de actriţa Laura Bilic, şi un recital susţinut de cantautorului Cezar Popescu. Născut în comuna Strunga, din judeţul Iaşi, la 17 februarie 1941, Mihai Ursachi a absolvit, în 1957, Liceul “August Treboniu Laurian” din Botoşani. A urmat, între 1957 şi 1961, cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. ÎĂn perioada 1961 – 1964 este arestat şi apoi închis de autorităţile comuniste pe motive politice. După eliberarea din închisoare, Mihai Ursachi se înscrie la cursurile Facultăţii de Medicină Generală din Iaşi, pe care însă le abandonează după primul an (1965) în favoarea celor de filologie din cadrul aceleiasi Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” (1965-1970). Specializat în germanistică, şi-a dat licenţa cu o teză despre Christian Morgenstem. Din considerente politice n-a fost niciodata angajat, iar în 1981 se exilează în SUA, unde lucrează ca asistent de limba şi literatura germană la Universitatea Statului Texas, obţinând titlul de doctor, cu dizertatia “Poetry of the Being. From Holderlin to Paul Celan” (1986). După doctorat, Mihai Ursachi lucrează ca lector la Universitatea Statului California, campusul La Jolla. Imediat după Revoluţie, în 1990, revine în ţară, fiind numit director al Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iaşi, de unde este demis, tot din motive politice, la 24 ianuarie 1992. A debutat în presă în 1968, în revista “Cronica”, iar editorial în 1970, cu “Inel cu enigmă”. Printre volumele care i-au apărut se numără: Missa solemnis (1971), Poezii (1972), Poemul de purpură şi alte poeme (1974), Diotima (1975), Marea înfăţişare (1977), Arca (1979), Inel cu enigmă (1981) şi Poezii (1996). A colaborat la majoritatea revistelor literare din ţara (Convorbiri literare, România literară, Ateneu), precum şi la reviste din exil {Limite, Ethos, Mele, Micron, Agora). A fost colaborator permanent al revistelor Timpul şi Convorbiri literare, dar şi al unor publicaţii de specialitate din diaspora (Observator, Dialog, Nimrod, Alea, 100 Words). Printre numeroasele premii obţinute de Mihai Ursachi se numără Premiul “Mihai Eminescu” pentru debut, premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi pentru volumul “Missa solemnis”, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul “Marea înfăţişare”, Premiul Academiei Române pentru volumul “Arca”, Premiul naţional de poezie “Mihai Eminescu” (1992) pentru întreaga operă poetică. Mihai Ursachi s-a stins din viaţă pe 10 martie 2004 la Iaşi.
