Sala Unirii, luată cu asalt de ieşeni, la avanpremiera documentarului „Colectiv”

Peste 850 de cinefili au participat, marți seara, la Sala Unirii de la Cinematograful „Victoria”, la avanpremiera filmului documentar „Colectiv”. După proiecție, spectatorii au intrat în dialog cu regizorul filmului, Alexander Nanau, protagonistul Mihai Grecea și jurnaliștii Cătălin Tolontan și Mirela Neag. Filmul oferă, în premieră, o privire în culisele momentelor-cheie ce au avut loc după evenimentul tragic din clubul Colectiv și urmărește jurnaliști, avertizori de integritate, pacienți arși și oficiali din Guvern, dezvăluind, fără compromisuri, o întreagă rețea a corupției, minciunii și manipulării. Alexander Nanau, regizor: „Am făcut acest film pentru că aveam nevoie să înțeleg cum funcționează o societate și aveam nevoie să înțeleg care este relația dintre cei de la putere și cetățeni, într-o țară în care, după tragedie, noi, voi, am ieșit în stradă pentru a cere înlăturarea unor politicieni corupți. Aveam impresia că suntem într-un punct în care trebuie să ne recuperăm societatea și să nu fugim de țara asta, ci să o luăm înapoi” Mirela Neag, jurnalist și protagonist: „Cred că este cea mai mare sală în care a rulat filmul. Felicitări pentru că mai aveți o sală atât de mare de cinema, în comparație cu restul orașelor. Anul 2016 a fost un an intens pentru noi, în care am învățat mult și în care am văzut, poate cel mai bine, rodul muncii noastre, văzând în fiecare zi cum publicul, stăpânul nostru, este din ce în ce mai bine și corect informat despre sistemul de sănătate din România”. Cătălin Tolontan, jurnalist și protagonist: „Așa cum se încheie și filmul, eroii nu sunt niciodată unde îți imaginezi că sunt. Eroii nu sunt pe scenă în acest moment, eroii sunt femeile și bărbații care au avut curajul să vorbească cu noi și cu alți jurnaliști pe parcursul acestor ani”. Mihai Grecea, regizor și producător independent de film, supravieţuitor Colectiv: „După ce am reușit să supraviețuiesc, motivația mea principală a fost să aflu ce s-a întâmplat și de ce mi-am pierdut prietenii și, încet, încet, am descoperit cu oroare și furie cinismul acestui sistem de instituții” Premiera mondială a filmului a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, fiind primul film documentar românesc selectat în cadrul prestigiosului festival italian, iar premiera nord-americană la TIFF (Toronto International Film Festival). Pelicula a fost selectată și în cadrul altor competiții europene, printre care Festivalul de Film din Zurich, unde a obținut premiul pentru cel mai bun film documentar. Filmul a fost inclus și în selecția oficială din cadrul Festivalului de Film Sundance 2020, unul dintre cele mai importante festivaluri de film independent din lume. Filmul va rula în perioada următoare și la Cinema Ateneu, după următorul program: vineri, 28 februarie, de la ora 21.00 și pe 4, 6 și 8 martie 2020, de la ora 20.00. Biletele se pot achiziționa de pe www.cinemaiasi.ro sau de la casieria Ateneului.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;