Joi, 5 martie, publicul iubitor de literatură este invitat la lansarea de carte „Trei femei în călătorie”, semnată de prozatorul italian Francesco Altieri. Evenimentul va avea loc la librăria „Cartea Românească Educațional”, situată pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 2. Despre cartea prozatorului italian vor vorbi traducătoarea romanului, Nicoleta Dabija, și scriitoarea Ingrid Beatrice Coman-Prodan. Evenimentul ce v începe la ora 18.00 va fi moderat de Paul Gorban. „Trei femei în călătorie este cartea a trei căutări de sine. Corinna, Sibilla şi Janua nu au aparent nicio legătură între ele. Drumurile lor sunt parcă din altă lume, dar sunt drumuri diferite. Comună este călătoria, pe care fiecare în felul ei trebuie să o parcurgă, şi care, până la urmă, se dovedeşte o călătorie necesară, de conştientizare a propriului adevăr. Romanul lui Francesco Altieri este un extraordinar creuzet al misterului şi, mult după lectură, cititorul nu îşi va putea elibera mintea de vălurile care acoperă sufletul celor trei femei”, spune despre cartea prozatorului italian traducătoarea Nicoleta Dabija. Francesco Altieri s-a născut la Torino, la 28 august 1952 și a trăit toată viața în capitala piedmonteză și împrejurimile sale, devenind un om de știință apreciat în domeniul calculatoarelor. În același timp, el a dezvoltat un interes deosebit și timpuriu pentru lingvistica neolatină. Acest interes l-a determinat să intre la facultatea de Filologie, mai întâi la Torino, apoi, datorită unor burse de studiu, la Sinaia, București și, aproximativ doi ani, la Iași. Se întâmpla la începutul anilor ‘70. Maeștrii lui au fost Ovidiu Drimba, Marin Mincu, Dumitru Irimia, Giovanni Getto. După un debut literar timpuriu (cu Fogliolina, o comedie pentru copii, 1955 și Il viaggio di Corinna, 1973), a avut o tăcere literară lungă, și din pricina problemelor de sănătate. A revenit la începutul anilor 2000, publicând romanele La Sibilla, 2002, Tre donne in viaggio, 2011, Il paese della nonna Regina, 2014, Favole per Signore, 2017, toate la editura Narcissus. După una dintre povestirile incluse în Favole per Signore, respectiv „La Gabbia”, a fost făcut și spectacolul de teatru Tube innocenti, cu Susanna Bruno și Patrizia Longo în rolurile principale. În ceea ce privește activitatea sa de traducător, în anii ‘80 și ‘90, a publicat în limba italiană traduceri din Blaga, Eminescu, Bacovia pentru „Il Giornale della Poesia”, iar în anii 2000, a tradus Rapiti da un’onda (Răpiți de un val, 2014, Gherghina Tofan), Dall’altra parte del silenzio (Dincolo de tăcere, 2017, Marioara Vișan), La rosa della solitudine (Trandafirul singurătății, 2019, Grigore Vieru), Diamante (Diamante, 2019, Marioara Vișan), Confessione di una ninfa (Spovedania unei nimfe, 2019, Ion Țoanță).
Lansare de carte „Trei femei în călătorie”, la librăria „Cartea Românească Educaţional”
Filed in: Cultură, Informațía zilei