Trei ieşeni suspecţi de infectare cu COVID – 19, căutaţi de autorităţi după ce au părăsit domiciliul în care se aflau în carantină

Inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi vor începe să aplice sancţiuni contravenţionale prevăzute de lege pentru persoanele care, deşi ar trebui să se afle în perioada de izolare de 14 zile de la venirea în ţară din zonele de risc, refuză să respecte indicaţiile medicilor şi părăsesc domiciliul propriu, punând astfel în pericol de infectare cu coronavirus persoanele cu care intră în contact pe stradă sau în locurile publice. Într-un comunicat de presă, reprezentanţii DSP Iaşi au anunţat vineri că sunt în derulare procedurile de sancţionare a trei cetăţeni din judeţul Iaşi care, în urma acţiunilor zilnice de monitorizare realizate prin intermediul DSP, a medicilor de familie sau a primăriilor, au fost identificaţi ca părăsind domiciliul, deşi se aflau încă în perioada de izolare de 14 zile de la venirea în ţară dintr-una din regiunile aflate în zona galbenă (zona de risc –n.r.). Potriivt legislaţiei în vigoare, contravenţiile aplicate persoanelor în cauză pot ajunge până la cuantumul de de 10.000 lei. “Facem un apel la cetăţenii români care vin din străinătate din regiuni aflate în zona galbenă să ţină cont atunci când îşi fac programări pentru eliberarea diverselor documente (paşapoarte, buletine, premise auto etc.) că la venirea în ţară vor intra în izolare la domiciliu pentru 14 zile putând să desfăşoare activităţile planificate după această perioadă. Constituie situaţie agravantă oferirea, cu bună ştiinţă, de date de contact false (numere de telefon etc.) prin intermediul Chestionarului completat la momentul intrării în ţară şi reamintim că, în conformitate cu prev. art. 326. din Noul Cod Penal, falsul în declaraţii, definit ca, declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, se arată într-un comunicat al DSP Iaşi. Potirivt datelor oficiale, numărul persoanelor care au călătorit în zonele de risc şi care sunt izolate la domiciliu, în judeţul Iaşi, fiind suspectate de infectare cu COVID – 19, era vineri, 6 martie, la ora 16.00, de 723, cu 77 mai multe faţă de ziua anterioară. DSP informează că, în acest moment, în judeţul Iaşi nu sunt persoane aflate în carantină în spaţiile special amenajate şi nici persoane confirmate cu coronavirus. Toate testele efectuate la persoanele care prezintă suspiciuni de infecţie cu coronavirus din judeţul Iaşi, dar şi din alte judeţe, au ieşit negative. Singura persoană suspect de infectare cu COVID – 19, internată la Spitalul de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” din Iaşi, este un bărbat în vârstă de 71 de ani din judeţul Suceava, întors pe 28 februarie din regiunea Lombardia (Italia). Imediat după revenirea în ţară, acesta s-a prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava, secţia de boli infecţioase, cu febră şi frisoane şi a rămas internat. Pacientului i s-au recoltat probe, inclusiv pentru testul pentru noul coronavirus, al cărui rezultat a ieşit pozitiv. Având în vedere această situaţie, medici au luat decizia de a-l transfera, miercuri seara, la Spilul de Boli Infecţioase din Iaşi, unde este supus procedurilor prevăzute de lege în astfel de cazuri. În paralel, autorităţile sanitare au declanşat o anchetă epidemiologică pentru stabilirea contacţilor persoanei respective.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;