În perioada 21-23 martie, la Iași se desfășoară cel de-al V-lea Congres Internațional al Asociației Dentare Române pentru Educație

Peste două sute de specialiști în medicina dentară din țară și de peste hotare participă în perioada 21-23 martie, la Iași, la lucrările celui de-al V-lea Congres Internațional al Asociației Dentare Române pentru Educație, eveniment inclus în cadrul celei de-a XVII-a ediții a ”Zilelor Facultății de Medicină Dentară” din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași. După cum a declarat prof. univ. dr. Norina Consuela Forna, decanul Facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF Iași, președintele acestui congres, ediția din acest an a manifestării, care are loc la Congress Hall din Palas Mall, se derulează sub auspiciile aniversării a 61 de ani de medicină dentară la Iași, ea suprapunându-se, totodată, și evenimentelor care amrchează ”Ziua Mondiale a Sănătății Orale”. ”La ediția din acest an a congresului vor fi prezenți reprezentanți ai Academiei Române, Academiei de Științe Medicale a Republicii Moldova, Academiei Americane pentru Educație Dentară, Asociației Europene de Protetică, Board-ului Balcanic, precum și ai Asociației Dentare Române pentru Educație, dar și ai Societății Române de Reabilitare Orală – Academia de Implantologie din România”, a declarat prof. univ. dr. Norina Consuela Forna, președintele celui de-al V-lea Congres Internațional al Asociaței Dentare Române pentru Educație. Printre invitații de marcă ai ediției din acest an a acestei prestigioase manifestări se numără prof. univ. dr. Zhimon Jacobson, chairman of the Board of American Academy of Dental Education din Boston (SUA), prof. univ. dr. Petros Koidis, președintele Balkan Stomatological Society Past President  (Grecia), prof. univ. dr. Cees de Baat, preșeidntele European Prostthodontics Association Congress (Olanda), precum și prof. univ. dr. Ion Lupan, dacanul Facultății de Medicină Dentară USMF ”N. Testemițanu” din Chișinău (Republica Moldova). În cadrul celor trei zile ale congresului vor avea loc work-shop-uri, mese rotunde și conferințe pe teme de interes actual privind medicina dentară, precum și mai multe lansări de carte. Un moment deosebit îl va reprezenta, cu siguranță, lansarea oficială a volumului ”61 de ani de Învățământ Medical Dentar Ieșean. Evoluție. Performanță. Repere”, autor prof. univ. dr. Norina Consuela Forna, care va avea loc joi, 21 martie, ora 17.30, la Palas Mall.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;