Eşti blogger culinar, îţi doreşti să fii sau pur şi simplu îţi place să găteşti? Înscrie-te la concursul ”Gospodina de Aur”! Pe 30 şi 31 martie 2013, la Iași va avea loc cea de-a doua ediţie a concursului „Gospodina de Aur”, eveniment organizat anul acesta de ”Cuptorul Moldovencei”, în cadrul Campionatului Internaţional de Gătit în Aer Liber. Concursul va avea două secţiuni: 1. „Din cămara gospodinei” și 2. „Desertul gospodinei”. Toţi pasionaţii de bucătărie se pot înscrie la acest concurs, trimiţând un e-mail la adresa concurs@traistamoldovencei.ro, până pe 29 martie 2013. În e-mail trebuie specificate următoarele: nume, prenume, număr de telefon, preparatul care va fi prezentat şi reţeta acestuia. ”Criteriile de evaluare ale produselor sunt: aspectul, gustul şi reţeta, iar pentru a participa, concurenţii trebuie să prezinte cel puţin 250g ( 250 ml după caz) din produs. Jurizarea va avea loc duminică 31 martie 2013, iar deciziile vor fi luate de Chef Guido de Bona, preşedintele Asociaţiei bucătarilor din Malta, împreună cu două personalităţi ale Iaşului. Câştigătoarele, pe lângă Cupele şi distincţiile primite, vor fi răsfăţate cu multe premii şi cadouri surpriză, iar din concurenţii înscrişi până pe 27 martie, patru norocoşi vor putea participa gratuit la un training culinar de patiserie/cofetărie cu un Chef cu notorietate şi un Expert Cofetar din cadrul Campionatului”, a declarat Nicoleta Hriţcu, organizatorul principal al manifestării.