Fundația ”Antibiotice Știință și Suflet” are în grijă 25 de foști angajați ai companiei Antibiotice

Începând din data de 2 aprilie, 25 de seniori, foști angajați ai companiei Antibiotice, beneficiază, prin proiectul de responsabilitate socială Respect pentru înaintași, de ajutor cu alimente în această perioadă deosebit de dificilă, mai ales pentru cei vârstnici aflați în nevoie.

Fundația ”Antibiotice Știință si Suflet” vine astfel în întâmpinarea nevoilor pentru foști angajați, actuali pensionari ai Antibiotice, persoane care au probleme de sănătate, nu se pot deplasa, sunt singuri și neajutorați. Este un gest de normalitate adresat celor care au asigurat rădăcinile acestei companii și au contribuit de-a lungul anilor la succesul acesteia.

Proiectul Respect pentru înaintași a fost inițiat având în vedere instituirea stării de urgență de către autoritățile din România, în contextul epidemiei de coronavirus, prin care persoanele cu vârsta de peste 65 de ani nu mai pot circula decât în anumite intervale de timp ale zilei.  Fiind la o vârstă la care starea de sănătate este precară, o parte dintre salariații aflați acum la pensie sunt în dificultate.

Pachete cu alimente de primă necesitate (pâine, produse neperisabile, legume, fructe, carne, lapte, ouă) sunt livrate la domiciliul fiecăruia dintre cei incluși în proiect, de către persoane care respectă riguros toate normele de protecție și igienă, absolut necesare în această perioadă. Livrările vor fi realizate o dată la două săptămâni sau la cerere, ori de câte ori va exista o nevoie specială.

Ajutorul nostru a ajuns în casele unor oameni care, în anii trecuți, au lucrat în industria de medicamente și au salvat vieți. Este un gest uman, firesc, să fim aproape  și solidari cu cei care sunt în nevoie și pentru care sănătatea și siguranța sunt cele mai imprtante în aceste zile. Sunt cei care la un moment dat ne-au fost mentori și deschizători de drumuri și este normal să fim recunoscători pentru tot ceea ce au făcut cu ani în urmă” a declarant Ioan Nani, director general Antibiotice.

Proiectul de responsabilitate socială Respect pentru înaintași se va derula continuu pe perioada stării de urgență cât și pe viitor și va fi adaptat permanent nevoilor seniorilor Antibiotice.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;