Familiile fără venituri ar putea primi ajutoare de urgenţă în bani de la Primărie

Persoanele singure cu vârsta peste 65 de ani și cu pensia mai mică de 750 de lei vor fi inventariate în regim de urgenţă de Direcţia de Asistenţă Socială (DAS), în vederea asigurării pachetului de hrană, în funcție de existența sau nu a susținătorilor legali. În cazul familiilor fără venituri, DAS va face anchete sociale, în vederea acordării unor ajutoare de urgență în bani, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Iași nr. 294 / 2012. Deciziile au fost luate de membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) al Municipiului Iaşi, întruniţi în şedinţă extraordinară joi seara, la iniţiativa primarului Mihai Chirica. Tot în cadrul şedinţei de joi, CLSU a mai decis ca, pe perioada stării de urgenţă cauzată de pandemia cu noul tip de coronavirus, cimitirele administrate de SC Servicii Publice SA să fie deschise doar pentru înmormântări, lucrări edilitare și lucrări la monumentele funerare pentru care au fost eliberate autorizații de construire.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;