Medicii de familie din judeţul Iaşi consideră că este necesară o atenție sporită pentru profesioniştii din medicina primară, dar şi pentru colegii de altă specialitate din ambulatorii şi spitale, care sunt angrenați indirect în lupta împotriva COVID-19. Aceştia susţin că se confruntă cu o reală incertitudine în desfășurarea curentă a activității, pe fondul modificării repetate, imprevizibile și substanțiale a cadrului normativ special, în contextul eforturilor de prevenire a efectelor pandemiei COVID-19. “Vă asigurăm că înțelegem deplin nevoia privind crearea unor instrumente legale optime pentru a răspunde necesităților generate de această criză epidemiologică, însă în același timp solicităm ca autoritățile publice de resort să se aplece cu o deosebită atenție asupra coerenței și suficienței noilor acte normative, pentru a evita situațiile în care activitatea medicilor să fie afectată fie de inexistența cadrului legal, fie de inadvertențele existente la acest nivel”, se arată într-o scrisoare deschisă semnată de dr. Anca Deleanu, preşedintele Societăţii de Medicină de Familie (SMF) din judeţul Iaşi, adresată autorităţilor centrale. În continuare, medicii de familie ieşeni prezintă o sinteză actualizată a problemelor existente la nivelul rețelei de medicină primară, generate de răspândirea virusului SARS-CoV-2 în România:
- Lipsa materialelor de protecţie şi dezinfectantelor
Această penurie ne expune riscului de îmbolnăvire atât pe noi, medicii din rețeaua de medicină primară, dar şi pe pacienţii noştri. Admitem că există o criză a acestor materiale şi nu am aşteptat neapărat (deşi aceasta ar fi fost starea de normalitate) ca autorităţile să ni le ofere, ci măcar să ne faciliteze accesul prioritar la furnizori și să ne ofere garanții instituționale privind caracterul rezonabil al prețurilor și calitatea acestor produse indispensabile.
- Aspecte legislative și de procedură
Am observat recent o serie de norme de specialitate care nu sunt întotdeauna coerente, uneori sunt contradictorii și, pe fondul experienței privind relația medicinei primare cu alte autorități publice, acestea au vocația de a conduce la o improprie desfășurare a profesiei de medic și o deteriorare a relației dintre medic și pacient. De asemenea, aceste norme conduc la o aplicare neunitară la nivel național, ceea ce poate creea inechităţi ale îngrijirilor medicale între diverse grupuri sociale sau între regiuni. SOCIETATEA DE MEDICINĂ DE FAMILIE IAȘI Bld. CAROL I NR. 5, Iasi 700506, Tel. 0232/219998; Fax. 0232/219998
- Tipologia consultației
Recomandările epidemiologice impun desfășurarea în condiții diferite a consultațiilor medicale, iar ”teleconsultația” – consultația oferită prin mijlocirea oricărei forme eficiente de comunicare – a devenit imperativ necesară și realmente utilă pentru evitarea pe cât posibil a riscurilor de infectare și transmitere a bolii COVID-19. În acest sens considerăm utilă ranforsarea metodei alternative a ”teleconsultației” și recomandăm adaptarea la specificul practicii locale și recunoașterea modelelor de bună practică aplicate de medicii din alte state cu experiență în acest sens.
- Prescripțiile medicale
Modul de recomandare a medicamentelor s-a modificat semnificativ, atât procedural cât şi în privinţa categoriilor de medicamente pe carea le poate prescrie un medic de familie. Astfel, în această perioadă, în medicina primară se eliberează medicamente care până acum aveau un alt circuit de prescriere (de exemplu, insulina se prescria exclusiv de diabetolog iar acum se poate elibera de medicul de familie), fapt ce incumbă riscuri mari în asumare deciziei. Vă solicităm asigurări normative și procedurale ferme pentru desfășurarea activității în condiții de urgență, pentru ca medicii de medicină primară să nu pericliteze viața pacienților pentru motive precum cele cele generate de caracterul deficitar al cadrului normativ special.
- Îndatoriri noi, fără acoperire legală
Au existat tentative de a fi implicaţi în activităţi nespecifice nouă, în care nu avem nici pricepere, nici expertiză, nici timp dar mai ales nici un drept legal. De exemplu au existat recomandari de preluarea de către medicii de familie a obligaţiilor de transmitere de acte pentru oficiile stării civile în vederea eliberării certificatelor de deces şi ulterior primirea certificatelor de înhumare pe care să le dăm aparţinătorilor. Vă solicităm să nu puneți în sarcina medicilor de familie obligații care excedează sfera profesiei, sfera competențelor noastre sau chiar eforturile rezonabile, rugându-vă să înțelegeți faptul că această categorie profesională reprezintă și va reprezenta tot mai mult în perioada imediat următoare o resursă esențială pentru supravegherea și tratarea corespunzătoare a valului de pacienți ce se preconizează.
- Diminuarea veniturilor
Veniturile cabinetelor medicale din rețeaua primară sunt în pericol de a scădea drastic şi de a nu mai putea susţine activitatea curentă. În spitalele publice s-a stabilit decontarea valorii de contract indiferent de numărul serviciilor prestate, măsură care nu se extinde și în medicina de familie. Cheltuielile au crescut simţitor pentru dotarea specifică perioadei epidemce, veniturile au scăzut atat prin micşorarea numărului de consultaţii directe cât şi prin disfuncţionalităţi inacceptabile ale sistemului informatic. Există astfel riscul de a recurge la disponibilizări de personal, ceea ce face practic imposibilă activitatea medicală. Vă solicităm adoptarea și implementarea unui pachet financiar sustenabil pentru susținerea medicinei de familie SOCIETATEA DE MEDICINĂ DE FAMILIE IAȘI Bld. CAROL I NR. 5, Iasi 700506, Tel. 0232/219998; Fax. 0232/219998
- Organizarea muncii în medicina de familie
Libertatea de a organiza programul de lucru al cabinetelor în vederea asigurării unei distanţări sociale eficiente (organizarea programului de lucru în ture acolo unde este posibil şi se doreşte) este imposibil de realizat din cauza prevederilor din Contractul Cadru. Precizăm că o astfel de opţiune este aplicată în unităţile medicale publice – ambulatorii integrate şi spitale prin reglementări/recomandari specifice existente. Soluţia ar fi o convenţie de înlocuire continuă între colegii care doresc un astfel de model de practică, pentru perioada pandemiei.
- Roluri suplimentare
Responsabilitatea funcţiei noastre de barieră (triaj) pentru accesul în spital şi la investigaţii paraclinice sau de specialitate este importantă şi asumată. Ştim că pentru pacient este mai bine să stea izolat, dar suntem lipsiți de orice instrument care sa ghideze o practica nou introdusă. În acest sens propunem implementarea unor recomandări pe care le putem elabora cu organismele profesionale, folosind și modelele europene și ale O.M.S.
Ce doresc medicii de familie
- Dotarea medicilor de familie cu echipamente de protecţie şi dezinfectante care sa le asigure desfăşurarea activităţii în condiţii de siguranţă atât pentru ei cât şi pentru pacienţi
- Creşterea cu 50% a procentului alocat per capita
- Aplicarea unitară la nivelul întregii ţări a tuturor directivelor cuprinse în ordonanţele de urgenţă
- Libertatea de a-şi organiza programul, prin convenţii de înlocuire continuă între colegi
- Implicarea urgentă a societăţilor profesionale pentru elaborarea unor metodologii unitare pentru consultaţiile la distanţă pentru evitarea cazurilor de malpraxis
“Vă asigurăm de întreaga noastră susținere în eforturile pe care la faceți pentru buna gestionare a acestei crize și vă împărtășim încrederea că problemele noastre profesionale nu vor rămâne fără reacție din partea decidenţilor. Cu stimă, Președinte SMF Iaşi dr. Anca Deleanu”, se arată în încheierea scrisorii deschise a SMF Iaşi.