Sfintele Sărbători de Paști din acest an sunt altfel și de aceea este nevoie ca, în această perioadă de grele încercări, taina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos să ne apropie și să ne facă să cugetăm mai profund la motivele pentru care am ajuns aici.
În această perioadă dificilă, vă îndemn să oferim dragoste, nu ură, solidaritate, nu egoism!
Să dăruim bunătate, să avem credință și să prețuim viața!
Să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne apere de toate necazurile și să ne dăruiască sănătate nouă, familiilor noastre și tuturor celor dragi!
Vă invit să sărbătorim împreună, dar în siguranță, Învierea Domnului Iisus Hristos!
Vă îndemn ca în Noaptea de Înviere, la miezul nopții, să ieșiți la geam, la balcon sau în curtea casei, cu o lumânare sau o candelă în mână și să-i cântăm din toată inima „Hristos a înviat”!
Hristos a Înviat!
Cu prețuire,
Mihai Chirica
Primarul Municipiului Iași