Focarul de COVID-19 de la Paşcani ia amploare

Ancheta epidemiologică demarată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi la Secţia de Îngrijiri Paliative din cadrul Spitalului Municipal Paşcani a constatat că numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus este mai mare decât cel estimat iniţial, pe lângă medicul şi cei zece pacienţi fiind depistaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 şi o parte dintre angajaţii instituţiei.  Reamintim că pe data de 20 aprilie 2020 a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus un cadru medical care îşi desfăşura activitatea în Secţia de Îngrijiri Paliative din cadrul Spitalului Municipal Paşcani, motiv pentru care s-a decis testarea imediată a celor 48 de persoane internate în această unitate medicală. În urma testărilor a rezultat că nu mai puţin de zece dintre pacienţi au fost infectaţi cu SARS-CoV-2. „Cei zece bolnavi confirmaţi cu COVID-19 au fost transferaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi, iar internările au fost sistate în Secţia de Îngrijiri Paliative. Tot în această perioadă, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a testat şi personalul medical din această secţie, astfel că în urma celor 52 de recoltări efectuate s-a constatat că încă şase cadre medicale (patru infirmiere şi două asistente medicale) au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, 30 de rezultate sunt negative şi 16 teste sunt în lucru în momentul de faţă”, se arată într-un comunicat de presă al DSP Iaşi, în care se mai precizează că ancheta epidemiologică de la Paşcani se află în plină desfăşurare.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;