Conducerea Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași anunță, cu mare părere de rău, că prof. univ. dr. Mircea Rusu a plecat dintre noi. “Prof. univ. dr. Mircea Rusu, fondatorul disciplinei de pedodonție și ortodonție de la UMF Iași, va rămâne în istoria medicinei ca unul dintre întemeietorii stomatologiei infantile din România și cel care a înființat rețeaua de cabinete stomatologice în şcolile din Moldova. Tot profesorul Rusu a făcut toate eforturile să deschidă, în anii ‘80, cunoscuta Policlinică de Stomatologie Infantilă din Boltă – un adevărat palat al copiilor, care va deveni centru de cercetare OMS pentru sănătatea orală a copilului”, se arată într-un comunicat al UMF Iaşi, postat pe pagina de Facebook a instituţiei. “A avut o activitate științifică prolifică (este autorul unor studii clinice valoroase, are peste 350 de lucrări comunicate şi publicate), a primit numeroase premii, decoraţii şi distincţii – precum Ordinul „Merite în învăţământ”, în grad de ofiţer şi ordinul de Comandor pentru activitatea în domeniul sănătăţii și este membru onorific al Academiei Româno-Americane. În anul 1989, a fost ales vicepreşedinte în Comitetul Secţiei Române a Uniunii Medicale Balcanice. Este cetățean de onoare al orașelor Iași și Botoșani, precum și a comunei natale, Ungureni. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în încheierea comunicatului.
Prof. univ. dr. Mircea Rusu, unul dintre întemeietorii stomatologiei infantile din România, s-a stins din viaţă
Filed in: Informațía zilei, Sănătate