5:32 pm - Sunday November 24, 8644

Ghid esențial pentru pacientele cu cancer ovarian

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), în parteneriat cu Roche România, lansează astăzi un ghid esential pentru pacientele cu cancer ovarian. Prin intermediul filialelor FABC, materialul va fi distribuit în secţiile de oncologie ale spitalelor din ţară, de îndată ce acest lucru va fi posibil dar va fi disponibil şi în variantă electronică, pe  www.invingemcancerul.ro. În fiecare an, la nivel global, 230.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer ovarian. Cancerul ovarian este boala cu cea mai mică rată de supraviețuire dintre toate cancerele feminine. În 2035, medicii specialiști estimează că, la nivel mondial, numărul de cazuri noi de cancer ovarian va fi cu 55% mai mare, iar numărul de decese cauzate de această boală cu 70% mai mare [1]. În România, potrivit datelor Globocan[2], 1.800 de femei sunt diagnosticate anual cu această boală, iar peste jumătate dintre ele pierd lupta cu boala. Ghidul „Cancerul Ovarian – Ghidul pacientei” le explică pacientelor cu cancer ovarian care sunt pașii ce pot urma, din punct de vedere medical, de la apariția primelor simptome până la stabilirea, de către medic, a tratamentului necesar. Informaţiile din acest ghid prezintă pe limba pacientelor investigaţiile ce trebuie efectuate pentru stabilirea diagnosticului, pornind de la suspiciunea iniţială, stadializarea bolii şi tipul de tratament potrivit fiecărei paciente. „Medicina modernă centrată pe pacient înseamnă şi informarea corectă asupra etapelor prin care pacientele pot trece, de la apariția primelor simptome până la stabilirea, de către medic, a tratamentului în cancerul ovarian. Un pacient informat este un pacient mai puternic, mai ales în această perioadă, ceea ce ne ajută să gestionăm mai bine întreaga gamă de îngrijiri pentru această afecţiune ”, a completat Conf. Dr Dana Lucia Stănculeanu, medic primar Oncologie Medicală la Institutul Oncologic “Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu”, Bucureşti. „Prin acest ghid, vrem să le transmitem pacientelor cu cancer ovarian că nu sunt singure în lupta cu această boală. Există soluții pentru a lupta cu cancerul ovarian, iar discuţia cu medicul, psihologul sau alte paciente care au trecut prin această experienţă pot avea un impact major în bine pentru starea generală a femeilor cu acest diagnostic”, adaugă Dr. Gabriela Saulea, Coordonator Programe Medicale, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.

[1]World Ovarian Cancer Coalition, https://ovariancancerday.org/

[2] International Agency for Research on Cancer, Globocan 2018,  https://gco.iarc.fr/

Filed in: Sănătate

Comments are closed.

;