Consilierii locali ieşeni urmează să se pronunţe, în cadrul şedinţei de vineri, 29 mai, asupra prelungirii, pe perioada stării de alertă, a măsurilor economice prevăzute în Planul de măsuri în vederea prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.105/31.03.2020, modificată prin Hotararea Consiliului Local nr.174/30.04.2020, precum şi asupra dării în folosinţă gratuită a unui număr de 74 de termometre cu infraroşu, non-contact, către Inspectoratul Şcolar Judeţean, destinate unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiu. În cadrul aceleiaşi şedinţe, aleşii locali vor supune, de asemenea, dezbaterii şi aprobării modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 315/29.08.2019 privind exceptarea de la plata taxei de parcare în parcările publice cu plată de pe raza Municipiului Iași a mașinilor complet electrice. Tot la şedinţa de vineri, plenul Consiliului Local urmează să aprobe metodologia de aplicare a prevederilor Legii nr. 35/31.03.2020 privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă şi, totodată, să se pronunţe asupra aprobării finanţării proiectelor sportive, în baza procedurii privind acordarea finanţării din bugetul Municipiului Iaşi pentru proiectele sportive organizate în baza Legii 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, modificata şi completată prin Legea 90/2018. Alte proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a şedinţei se referă la rectificarea bugetului general al Municipiului Iaşi pe anul 2020, aprobarea organizării Expoziţiei Outdoor „Oraşul din fotografii”, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „ Elie Wiesel”, aprobarea organizării expoziţiei „România şi Polonia în avanpostul securităţii europene. Tradiţie şi continuitate (1919-2020)”, realizată în parteneriat cu Statul Major al Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, precum şi la modificarea Statului de Funcţii al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Iaşi.
Maşinile electrice, exceptate de la plata taxei de parcare în municipiul Iaşi
Filed in: Administrație, Informațía zilei