Familiile care au angajate cu forme legale bone pentru educaţia şi supravegherea copiilor vor primi ajutoare financiare din partea Primăriei, în cadrul unui proiect care urmează să fie gestionat prin intermediul Direcției de Asistență Socială (DAS). Întruniţi în şedinţă ordinară în sistem de videoconferinţă, consilierii locali au aprobat astăzi un proiect de hotărâre în acest sens, potrivit căruia familiile care au angajate bone pentru educaţia copiilor vor primi un ajutor financiar, diferenţiat în funcţie de veniturile nete lunare ale fiecărui membru de familie. Astfel, pentru un venit net lunar pe membru de familie de până la 2.100 lei, valoarea ajutorului lunar este de 710 lei, pentru un venit cuprins între 2.101 lei şi 2.500 lei , ajutorul este de 550 lei, pentru un venit între 2.501 lei şi 3.000 lei, ajutorul este de 390 lei, în timp ce pentru un venit cuprins între 3.001 lei şi 3.500 lei, valoarea ajutorului este de 250 de lei.
Ajutoare financiare pentru plata bonelor, acordate de Primărie
Filed in: Administrație, Informațía zilei