Locuri speciale pentru maşini electrice, biciclete şi mopede în parcările publice

Parcările publice cu plată sau fără plată din municipiul Iaşi vor avea incluse, pe lângă locurile destinate autovehiculelor pe benzină sau hibride, şi locuri speciale pentru maşinile electrice, biciclete şi mopede, au decis, astăzi, consilierii locali. La propunerea primarului Mihai Chirica, până pe data de 31 iulie, Compania de Transport Public (CTP) va trebui să ataşeze la mijloacele de transport în comun care efectuează curse către localităţile limitrofe (Tomeşti, Ciurea, Miroslava) dispozitive speciale pentru biciclete, astfel încât, odată ajunşi în oraş, proprietarii acestora să poată să-şi continue deplasarea în municipiu cu ajutorul acestor mijloace de transport. Tot în cadrul şedinţei de astăzi, consilierii locali au aprobat, cu unanimitate de voturi, alocarea sumei de 2.2 milioane de lei către Academia de fotbal Politehnica Iaşi pentru finanţarea, în continuare, a proiectului de mentorat a juniorilor, precum şi modernizarea sistemului de apă și canalizare al municipiului Iaşi, în cadrul proiectului european implementat de ApaVital SA şi care vizează investiții în sumă totală de 32.550.503,94 euro, fără TVA, în perioada 2014 – 2020 și finanțat prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020. Cofinanțarea municipalității va fi de 611.949,47 euro, fără TVA, reprezentând contribuția de 2% din valoarea eligibilă a investițiilor aferente acestuia.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;