CSM Politehnica Iaşi a primit o nouă “gură de oxigen” de la Primărie, după ce, întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali au aprobat miercuri, 10 iunie, cu majoritate de voturi, un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 1.116.748 de lei către Asociația „Clubul Sportiv Municipal Politehnica” Iași pentru sprijinirea activităţii desfăşurate pe perioada stării de alertă (15 mai – 15 iunie 2020), instituită de guvern ca urmare a pandemiei cu noul coronavirus, banii urmând să fie folosiţi exclusiv pentru cheltuieli de funcționare și de natură salarială a angajaţilor. De menţionat că, la sfârşitul lunii mai, Consiliul Local aprobase alocarea sumei de 2,2 milioane de lei către Academia de fotbal Politehnica Iaşi pentru finanţarea, în continuare, a proiectului de mentorat a juniorilor, o metodă ingenioasă găsită de autorităţi pentru sprijinirea activităţii clubului din Dealul Copoului. Deşi proiectul iniţial de hotărâre prevedea ca, pe lângă Asociaţia “Clubul Sportiv Municipal Politehnica” Iaşi, de sprijin financiar din partea autorităţilor să beneficieze şi Clubul Sportiv “Politehnica” Iaşi – cu suma de 174.700 de lei, în urma unui amendament propus de consilierul PSD Mihai Gavril, banii respectivi nu au mai fost direcţionaţi către CS “Politehnica” din cauza unei disfuncţionalităţi de ordin juridic între cele două entităţi (Consiliul Local şi Clubul Sportiv “Politehnica”), acestea fiind în litigiu. Tot în cadrul şedinţei de miercuri, consilierii locali au mai aprobat, printre altele, raportul pentru trimestrul I din anul 2020 privind stadiul realizării măsurilor din planul de calitate al aerului în Municipiul Iaşi şi, respectiv, revizuirrea şi actualizarea planului de eficientizare energetică a Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi.