Asocierea de firme Max Boegl România, SC Vega’ 93 SRL și SC UTI Grup SA este câștigătoarea licitației privind proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a noii piste de la Aeroportul Internațional Iași. Anunțul a fost făcut vineri, 5 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă, de către președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței. Potrivit acestuia, oferta firmei câștigătoare a licitației a fost de 139.128.551 lei, fără TVA, respectiv de circa 31 de milioane de euro (fără TVA). ”Oferta înaintată de cei de la asocierea de firme dintre Max Boegl România, SC Vega’ 93 Galați și SC UTI Grup SA a obținut punctajul cel mai mare în cadrul licitației. Criteriul de atribuire a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, respectiv preţul ofertei, în procent de 50%, şi oferta tehnică, tot în procent de 50%”, a afirmat Cristian Adomniței, care a precizat că valorile privind ofertele depuse de firmele participante la licitație au fost cuprinse, în final, între 27.545.982,83 de euro şi 33.437.001,74 de euro, fără TVA. Președintele CJ Iași a anunțat că în termen de 11 zile de la anunțul oficial privind finalizarea licitației va avea loc semnarea contractului cu firma care a fost declarată câștigătoare. Reamintim că, la licitația privind proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a noii piste de la Aeroport s-au înscris cinci firme și anume: Asocierea Max Boegl România, SC Vega ’93 SRL şi SC UTI Grup SA, EKO Insaat Vetic A. S. Turcia, Asocierea FCC Construcction SA Spania, S.C.T. (Societatea de Construcţii în Transporturi) Bucureşti SA, SC Loial Impex SRL şi AECOM Inoxa SLU Madrid, Asocierea Cavalleri Ottavio, Metropolitana Milanese, IG Group şi Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii și, respectiv, Strabag AG Austria. Prezent la conferința de presă de la sediul Consiliul Județean, directorul executiv al Aeroportului Internațional Iași, Marius Bodea, a declarat că, în cazul în care nu vor exista contestații în legătură cu modul de desfășurare a licitației și desemnarea firmei câștigătoare, aceasta va putea demara proiectarea lucrării care, potrivit caietului de sarcini, ar trebui să dureze 60 de zile, după care vor începe efectiv lucrările de construcție a noii piste. ”Noi sperăm ca toate aceste termene de proiectare și execuție a lucrării să le putem devansa, de accord cu constructorul, astfel încât cel mai târziu la sfârșitul anului viitor noua pistă a aeroportului să devină funcțională”, a subliniat Marius Bodea. Reamintim că, potrivit caietului de sarcini, termenul de execuție a lucrărilor de proiectare și de realizare a noii piste de la Aeroport este de 25 de luni de la semnarea contractului cu firma câștigătoare a licitației. Contractul prevede proiectarea şi execuţia lucrărilor în vederea realizării suprafeţelor de mişcare aeroportuare aferente unei piste noi cu lungimea de 2.400 de metri. Concret, lucrările vor include proiectarea și realizarea pistei de decolare – aterizare, căii de rulare, extinderii platformei şi a drumului perimetral, instalaţiei de balizaj, precum și a canalizării pentru scurgerea apelor pluvial. Pentru prima etapă a proiectului, care include construcţia pistei noi, în lungime de 2.400 de metri, din asfalt, de tip flexibilă, similară celei de la Aeroportul din Frankfurt (Germania), realizarea parcării pentru avioane, montarea unui sistem modern de balizaj, precum şi realizarea unei canalizări noi şi a unui drum perimetral, care să corespundă cerinţelor actuale ale Uniunii Europene, fondurile vor fi asigurate de la bugetul CJ Iași, urmând ca, ulterior, acestea să fie suplimentate cu bani de la bugetul de stat. În ceea ce privește cea de-a doua etapă a proiectului, care presupune construcția, respectiv dezvoltarea, a două căi de degajare rapidă (Bravo și Charlie), a unei platforme de îmbarcare/debarcare a pasagerilor, precum și a instalațiilor aferente acestora (balizaj, sisteme de iluminare, etc.), cu o valoare estimată de 39,92 milioane de euro (cu TVA inclusă), fondurile necesare pentru implementarea acesteia urmează să fie asigurate de la Uniunea Europeană.
A fost desemnată firma care va construi noua pistă de la Aeroportul Internațional Iași
Filed in: Administrație, Informațía zilei