Primarul Mihai Chirica s-a întâlnit vineri, 12 iunie, la Palatul Roznovanu, cu Excelența Sa, David Saranga, ambasadorul Statului Israel în România, care se află în oraşul nostru pentru câteva întâlniri oficiale cu conducerile Universității „Alexandru Ioan Cuza” și Comunității Evreilor din Iași, precum și pentru a participa la solemnitățile de comemorare a victimelor Pogromului de la Iași din anul 1941. Discuțiile au vizat aspecte legate de efectele pandemiei COVID-19 la Iași și în Israel, dar mai ales măsurile comune care ar putea fi luate pentru diminua efectele crizei sanitare asupra economiei, precum și domenii de colaborare viitoare între Iași și Israel, în special cultural, academic, turistic și economic. “Excelența Sa a subliniat faptul că foarte mulți israelieni iubesc Iașul, au avut sau încă mai au rude în orașul nostru și că există un real interes pentru această zonă. Din acest motiv, acesta a propus ca o stradă sau un alt spațiu public din Iași să poarte numele unei personalități din Israel. Primarul Mihai Chirica a agreat această propunere și a amintit un proiect aflat deja în lucru de a înființa în fața Sinagogii Merarilor o piață care să poarte numele ilustrului intelectual evreu născut la Iași Benjamin Fondane. Primarul Mihai Chirica a menționat și demersurile prin care Cimitirul Evreiesc din Iași, cel mai mare de acest fel din Europa (32 de hectare), să fie inclus in Rețeaua Europeană a Cimitirelor Monument și să fie reabilitat în întregime. În context, discuțiile au subliniat faptul că la Iași există cea mai veche atestare a unei comunități evreiești din România (în 1490) și cel mai vechi cimitir (din jurul anilor 1500), amplasat în actuala zonă Tătărași – Ciurchi”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Primărie. Potrivit documentului, cei doi oficiali au fost de acord și cu privire la importanța cooperării în domeniile cercetării și inovării, economic și medical. În cursul vizitelor oficiale făcute în Israel din perioada 2018 – 2019, primarul Mihai Chirica a identificat câteva sectoare cheie în care Israelul are rezultate de vârf la nivel mondial și modele de bună practică care ar putea fi aplicate la Iași, precum Centrul Regional pentru Cercetare, Inovare și Transfer Tehnologic, după modelul celui din Haifa, economia bazată pe energie verde, parcurile pentru persoane cu dizabilități, sistemul de transport cu autobuze fără șofer din Ashdod, industria farmaceutică și producția de echipamente medicale. Excelența Sa și-a arătat disponibilitatea de a facilita discuții cu companii de top în aceste domenii, inclusiv ca Ambasada, prin Departamentul Economic, să organizeze în perioada următoare o conferință online cu experți și reprezentanți ai unor companii în vederea inițierii unor potențiale colaborări. Primarul Mihai Chirica a vorbit și despre importanța cooperării în domeniul agriculturii la nivel național, Israelul având unele din cele mai avansate sisteme de irigare, depozitare și purificare a apei pentru agricultură, precum și despre tehnologiile performante din industria laptelui din Israel, România având avantajul celor mai naturale nutrețuri pentru animale din Uniunea Europeană, un parteneriat în domeniu putând astfel aduce rezultate deosebit de competitive pe piață. Discuțiile au vizat, de asemenea, și aspecte legate de politica locală și națională, precum și evaluarea contextului social în timpul și după pandemia COVID-19. Excelența Sa s-a declarat impresionat de Municipiul Iași, pe care l-a revăzut după 23 de ani, și și-a exprimat dorința de a contribui în mod direct la dezvoltarea relațiilor dintre orașul nostru și Israel. După întâlnirea de la Palatul Roznovanu, primarul Mihai Chirica și Excelența Sa au vizitat împreună Sinagoga Mare și au depus coroane la Cimitirul Evreiesc din zona Păcurari. De menţionat că aceasta a fost prima întâlnire oficială a primarului Mihai Chirica cu un înalt demnitar străin de la începutul pandemiei de COVID-19, izbucnită în luna martie.
Primarul Mihai Chirica s-a întâlnit cu ambasadorul Statului Israel în România
Filed in: Administrație, Informațía zilei