Primarul Mihai Chirica şi reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Nord – Est (ADRNE) au semnat contractul de finanțare europeană pentru proiectul „Modernizare campus școlar tehnic în Municipiul Iași – Colegiul Tehnic «Gheorghe Asachi»”, în valoare de 7.392.942,93 lei, inclusiv TVA. Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni, din care 20 de luni reprezintă durata de execuție a lucrărilor. Finanțarea obiectivului se face prin Programul Operațional Regional 2014-2020 – Axa Prioritară 4 – Obiectivul specific 4.5 „Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă”. Reamintim că pe data de 6 mai, primarul Mihai Chirica a semnat contractul de lucrări aferente acestui proiect cu firma Stasform Consult SRL Vaslui, contra unei sume de 3.714.403,39 lei, fără TVA (4.420.140,03 lei, cu TVA). Lucrările vor consta în modernizarea a două clădiri de ateliere din campusul Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”, scoase în prezent din uz din cauza stării tehnice improprii. Prin consolidare, reabilitare, modernizare și dotare, cele două clădiri vor putea asigura spațiile necesare pentru laboratoare / ateliere, dar și pentru săli de curs.
A fost semnat contractul privind modernizarea atelierelor de la Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi”
Filed in: Educație, Informațía zilei