Utilizarea plantelor medicinale în cosmetică, printre temele inedite ale lucrărilor de licenţă de la USAMV

Aproape 600 de absolvenți ai Universităţii de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USAMV) susţin în această săptămână examenul de finalizare a studiilor, printre temele de licență inedite din acest an fiind cele privind influenţa pe care o pot avea plantele medicinale și aromatice asupra tenului sau cum poate agricultura să meargă mână în mână cu frumusețea. Iată, în continuare, o parte din impresiile făcute publice cu această ocazie de absolvenţii  care au susţinut în această săptămână examenul de licenţă: ”Foarte multe persoane m-au întrebat de a lungul anilor de facultate ce legătură are Agricultura cu domeniul de beauty, deoarece par a fi două domenii diametral opuse. Toți erau oarecum intrigați de alegea mea atunci când am decis să vin la Iași pentru a urma cursurile la ID a Facultății de Agricultură. Dar, iată că, acum, toți au înțeles că agricultura înseamnă știință, cunoaștere, nu înseamnă a sta în câmp”, povestește Nicoleta Gheorghe, care a susținut examenul de finalizare a studiilor la Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV). Chiar în aceste zile, ea a reușit să demonstreze, cu tema pentru proiectul de diplomă, că cele două domenii pot fi îmbinate cu mare succes. „Studii privind oportunități de utilizare ale unor specii medicinale și aromatice în cosmetologie” este titlul ales de Nicoleta pentru lucrarea sa de finalizare a studiilor. ”În momentul în care a trebuit să ne alegem temele pentru proiectul de diplomă eram ușor indecisă și am luat legătura cu domnul profesor universitar Teodor Robu, care mi-a devenit între timp și coordonator științific. Dumnealui mi-a propus să îmi aleg o temă care să se îmbine cu domeniul în care activez eu, mai exact cu domeniul de beauty, cosmetică, make-up. Mi s-a părut extrem de interesantă această idee și am pus foarte multă pasiune în realizarea proiectului meu”, spune Nicoleta. Scopul cercetării a fost stabilirea celor mai eficiente specii de plante medicinale și aromatice pentru întreținerea pielii și valorificarea acestora prin realizarea unor rețete folosite în tratamentele cosmetice și pentru a ameliora formele ușoare ale anumitor afecțiuni dermatologice. Absolventa povestește că pentru realizarea scopului propus a urmărit anumite obiective, dintre care amintim studierea celor mai importante plante medicinale și aromatice din zona județului Galați, zona de domiciliu, realizarea unor rețete proprii și consacrate utilizate în scop cosmetologic și urmărirea eficienței rețetelor administrate unui număr de subiecți. ”După prezentarea principalelor specii de plante medicinale utilizate în studiul de caz am trecut la realizarea unui tratament complex, utilizat pe o perioadă de timp în care s-a urmărit gradul de regenerare a pielii și ameliorarea afecțiunilor prezentate de  subiecți cu un tip de ten normal cu tendință grasă. Printre concluzii au semnalat că produsele cosmetice care au la bază plantele medicinale și aromatice, sunt mai bine suportate de ten și prezintă mai puține reacții adverse”, a punctat Nicoleta Gheorghe.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;