Doliu în fotbalul ieşean. A murit Mihai Romilă

Chiar în ziua în care fostul tehnician al alb-albaştrilor, Ionuţ Popa, a fost condus, la Arad, pe ultimul drum, o altă veste trisă a îndoliat întreaga suflare fotbalistică a Iaşului: Mihai Romilă, fostul mare jucător al Politehnicii Iaşi, a trecut la cele veşnice. “Veştile proaste nu ocolesc, din păcate, gruparea alb-albastră din Copou! A trecut în nefiinţă Mihai Romilă, cunoscut în cronologia fotbalistică drept Romilă II. Mihai Romilă a fost unul dintre jucătorii ieșeni get beget, formați la Politehnica, constituind, alături de Vasile Simionaș, vestita pereche de mijlocași care au făcut istorie în Copou. Mihai Romilă era veșnicul truditor din zona mediană, el fiind cărătorul de mingi și servantul de serviciu pentru Mițu Dănilă sau Simi. Mihai Romilă a jucat în echipa națională a României în istorica victorie cu 2-0 de la Zagreb în fața Iugoslaviei, una dintre puținele reușite ale tricolorilor în meciurile cu plavii. Mihai Romila a ieșit din luminile reflectoarelor, dar a rămas ancorat de fotbalul ieșean prin activitatea didactică pe care a desfășurat-o, ca profesor, la Liceul Sportiv din Iași. Toată suflarea alb-albastră este alături de familia îndoliată și își exprimă regretul față de pierderea suferită! Dumnezeu să-l ierte!”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a clubului.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;