21 de absolvenți ai clasei a VIII-a din judeţul Iaşi susțin astăzi etapa specială a Evaluării Naționale

La etapa specială a examenului de  Evaluare Națională s-au înscris 21 de absolvenți ai clasei a VIII-a, probele de evaluare urmând a se desfășura, la nivelul județului Iași, în două centre de examen situate în municipiul Iași, respectiv în municipiul Pașcani. Examenul va debuta luni, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, pentru care s-au înscris 19 candidați, în timp ce marți, 30 iunie, se desfășoară proba de Matematică  la care sunt 21 de candidați înscriși. Probele încep la ora 9:00, iar timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Acestea sunt monitorizate audio-video și sunt organizate cu respectarea tuturor măsurilor de prevenție și protecție stabilite în contextul pandemiei COVID-19. Primele rezultate se vor  afișa  joi, 2 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen. În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.  Contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie. Se impune a fi menționat și faptul că elevii care participă la etapa specială a Evaluării Naționale au șanse egale cu cei din etapa anterioară în ceea ce privește participarea la admiterea în învățământul liceal care se va desfășura în perioada 2-16 iulie 2020. Ministerul Educației și Cercetării pune, în continuare, la dispoziția celor interesați, o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în perioada 29 iunie – 2 iulie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 3 iulie, între orele 8:00 -14:00. Media generală obținută în urma susținerii Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri, prin cifra de școlarizare aprobată, pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;