Simultan de șah pentru persoanele cu dizabilități

Centrul de Resurse pentru Persoane cu Dizabilități din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iași organizează în data de 13 aprilie 2013, la ora 10.00, evenimentul „Șah mat prejudecăților!”. Evenimentul va avea loc la sediul instituției, din str. Vasile Lupu nr. 134 – Tătăraşi, Potriivt organizatorilor, prin realizarea acestui proiect se urmăreşte atât dezvoltarea potențialului, a capacităților intelectuale și creative a persoanelor cu diverse tipuri de deficiență, cât și implicarea socială a acestora. ”Activitatea va consta într-un simultan de șah, susținut de Ștefan Pârlog, campion mondial în 2009 la șah pentru amatori, și câștigător a numeroase concursuri naționale și regionale. La eveniment vor participa persoanele cu dizabilități pasionate de jocul minții și dornice de dezvoltare personală și socială. De asemenea, în timpul derulării acțiunii sunt așteptați să asiste prietenii, colaboratorii organizației și persoanele care iubesc activitățile sportive/cultural”, a precizat Tereza Andrici, reprezentantul Centrului de Resurse pentru Persoane cu Dizabilități din cadrul Centrului Diecezan Iași.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;