Ieşenii care vor să-şi petreacă vacanţa în Grecia îşi pot face testul COVID la Spitalul de Boli Infecţioase

Având în vedere decizia autorităţilor elene potrivit căreia începând cu data de 15 iulie 2020, turiştii români care doresc să-şi petreacă concediul în Grecia sunt obligaţi să prezinte un document privind efectuarea testului molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, valabil cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene, Ministerul Sănătăţii din România a făcut publică pe pagina de web, www.ms.ro, lista centrelor de testare, adresele şi numerele de telefon ale acestora. Cetăţenii din judeţul Iaşi, care doresc să efectueaze testul PCR necesar la intrarea în Grecia pot face acest lucru începând cu data de 13 iulie 2020 la Spitalul de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” la preţul de 290 de lei, cu rezultatul în 24 de ore. În altă ordine de idei, recomandarea autorităţilor române pentru cetăţeni este să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20. În același timp, începând cu 4 iulie 2020, cetățenii au la dispoziție și linia telefonică TELVERDE 0800.800.165 dedicată special sesizării neregulilor în context COVID-19. La nivelul Judeţului Iaşi, numărul de telefon la care se poate apela CJCCI Iaşi, 24/24 ore, este: 0232.256.265.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;