Primăria Municipiului Iaşi a primit o ofertă în cadrul unei licitații organizate pentru încredințarea lucrărilor aferente „Proiectului integrat de regenerare urbană și socială în zona Cicoarei – Centrul multifuncțional Cicoarei”. Procedura de achiziție publică are o prevedere bugetară maximă de 12.554.467 lei, fără TVA (14.939.815,73 lei, cu TVA) și a atras oferta firmei Elit Construct SRL din Vaslui.
Contractul de finanțare europeană a fost semnat de primarul Mihai Chirica pe 5 mai 2020. Valoarea totală a proiectului este de 16.846.646,85 lei (aproximativ 3,51 milioane de euro), iar finanțarea se va realiza prin intermediul Programului Operaţional Regional – Axa IV „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” – Obiectivul specific 4.3: „Îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate în municipiile reședință de județ din România”. Centrul multifuncțional va fi construit pe strada Sofia Nădejde (fostă Cicoarei), suprafața terenului studiat pentru Planul Urbanistic Zonal fiind de 7.700 metri pătrați, din care 15% vor reprezenta spații verzi. Noua construcție va avea un regim de înălțime P + 4E (cu o înălțime maximă 20 de metri de la cota terenului natural în aria construită). În cadrul centrului vor fi organizate spaţii pentru activităţi educative dedicate dezvoltării copiilor şi tinerilor care locuiesc în cartierul Cicoarei şi în zonele învecinate. Astfel, proiectul prevede construirea unei săli de spectacole cu o capacitate de 120 de locuri, a unei săli de sport cu peste 150 de locuri în tribună, de săli de IT și audiții muzicale, a unei biblioteci etc.