Daniel Pancu este noul antrenor principal al Politehnicii Iaşi

Daniel Pancu (42 de ani) este noul antrenor al Politehnicii Iaşi, acesta înlocuindu-l în funcţie pe Mircea Rednic, cel care nu şi-a mai reînnoit contractul cu formaţia din Dealul Copoului, scandent la finalul săptămânii trecute. „Copilul-minune” al Iaşului, cel alintat de suporteri „diamantul din Nicolina”, revine astfel în oraşul natal, la formaţia unde şi-a făcut junioratul în perioada 1986 – 1994. A debutat în prima divizie în tricoul lui Poli Iaşi, echipă pentru care a jucat între anii 1994 şi 1996, bifând 55 de meciuri şi înscriind cinci goluri. În 1996, Pancu a fost transferat la Rapid, formaţie pentru care a evoluat în mai multe rânduri (1996 – 1999, 2000 – 2002 , 2005 – 2006, 2007 – 2008, 2010 – 2015). În 1999 este cumpărat de Cesena, unde îmbracă tricoul italienilor în sezonul 1999 – 2000. În carieră, cel „botezat” de fanii giuleşteni „Pancone” a mai evoluat pentru Beşiktaş Istanbul (2002 – 2006), Bursaspor (2006 – 2008), Terek Groznîi (2008 – 2009), ŢSKA Sofia (2009 – 2010), FC Vaslui (2010 – 2011) şi FC Voluntari (2015 – 2016). În Liga 1, Daniel Pancu a evoluat în 249 de meciuri, reuşind să înscrie 70 de goluri. Daniel Pancu a debutat în tricolul echipei naţionale a României pe data de 6 octombrie 2011, într-un meci amical cu Georgia, încheiat cu scorul de 1-1. În total, Pancu a evoluat în naţionala României în 27 de partide, înscriind nouă goluri. Ca antrenor, „Pancone” a condus Rapidul în perioada 2018 – 2020, reuşind să promoveze echipa din Grant din Liga 3 în Liga 2. A fost demis de pe banca tehnică a rapidiştilor în luna martie, odată cu „îngheţarea” campionatului Ligii 2, când echipa se afla la un singur punct de ultimul loc care asigura promovarea directă în Liga 1, ulterior, acesta fiind numit în funcţia de preşedinte al clubului vişiniu.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;