Data de 16 august a fost declarată în acest an Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor. Cu acest prilej, în această zi, Muzeul Național al Literaturii Române Iași va expune, la Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”, Biblia de la București (1688), exemplar dăruit de Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești, rudei sale, paharnicul moldovean Vasile Cantacuzino. Biblia de la București, „cel mai însemnat monument al literaturii religioase la români” (A.D. Xenopol), reprezintă prima traducere integrală în limba română a Bibliei. A fost tipărită la București, în 1688, sub patronajul domnului Șerban Cantacuzino, care a murit însă înainte de a vedea Biblia tipărită. Nepotul de soră al defunctului principe, noul domn al Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, și-a asociat numele acestei importante întreprinderi: „Și întru zilele Măriei Sale s-au săvârșit acest Dumnezăiesc lucru. Carele și toată cheltuiala cea de săvârșit o au rădicat”. Vizitatorii au șansa să admire acest valoros exponat doar în ziua de 16 august 2020, la Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul” (Casa cu Arcade), între orele 10.00 și 17.00 (biletele pot fi achiziționate până la ora 16.30).
Biblia de la București (1688), expusă la Muzeul “Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”
Filed in: Cultură, Informațía zilei