FC Botoşani – Poli Iaşi 4-0 (0-0). Înfrângere usturătoare a ieşenilor, după o prestaţie dezamăgitoare

Politehnica Iaşi a pierdut cu scorul de 0-4 (0-0) meciul cu FC Botoşani, disputat duminică, în deplasare, în etapa a doua a Ligii 1, după o evoluţie mai mult decât modestă, demonstrând că succesul înregistrat în urmă cu o săptămână, în Copou, împotriva Chindiei, a fost unul mincinos, formaţia lui Daniel Pancu fiind departe de pretenţiile unei prim divizionare. După o primă repriză „albă” din toate punctele de vedere, gazdele s-au dezlănţuit în partea a doua a jocului şi au punctat de patru ori, prin Keita (min. 68), Dugandzic (min. 82 şi min. 88) şi Ofosu (min. 84). Oaspeţii au fost de nerecunocut atât în apărare cât şi, mai ales, în atac, dar în primul rând la mijloc, acolo unde nici Passaglia, nici Vanzo şi nici De Iriondo, nu au contat. Deşi nu au prins o zi grozavă, elevii lui Marius Croitoru au fost cu cel puţin două clase peste adversari, reuşind să câştige, în final, o partidă pe care au avut-o tot timpul în mână. FC Botoșani: Papp – Haruț, Chindriș, Șeroni, Holzmann (min. 74 Ţigănaşu) – Florescu (min. 66 Askovski), J. Rodriguez – Roman (min. 46 Keyta), Cîmpanu (min. 41 Babunski), Ofosu – Dugandzic; Poli Iași: Axinte – Cabral, Mihalache, Ciobanu (min. 85 Fr. Cristea), Onea – Vanzo (min. 56 Acka), De Iriondo, Passaglia – Platini, Popadiuc, A. Cristea (min. 85 Zaharia). În etapa viitoare, Poli Iaşi va evolua, pe 12 septembrie, în Copou, în compania formaţiei Gaz Metan Mediaş.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;