Cursuri de calificare în meseria de confecționer textile, destinate deținuților din Penitenciarul Iași

La Penitenciarul Iaşi a avut loc ieri deschiderea cursurilor de calificare în meseria de confecţioner asamblor articole din textile. Acțiunea, realizată în colaborare cu Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţelor de Muncă (AJOFM) Iaşi, constă în cursuri care se vor derula pe o perioadă de trei luni,  programa acestora fiind susţinută de  lectori de specialitate. ”Cursurile cuprind un modul de pregătire teoretică şi unul de instruire practică, pentru asigurarea unui nivel ridicat de competenţe, în scopul dezvoltării profesionale a celor 24 persoane private de libertate din regim deschis care vor participa la curs.  După absolvirea cursurilor, persoanele private de libertate participante vor susţine un examen în urma căruia vor primi diplome de calificare în meseria de confecţioner asamblor articole din textile, acreditate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale”, a declarat comisarul șef Marius Vulpe, directorul Penitenciarului Iași. Scopul cursurilor este acela de a dezvolta şi încuraja comportamentul prosocial al persoanelor private de libertate, precum şi creşterea şanselor de reintegrare socială după ispăşirea pedepsei şi punerea în libertate.

Filed in: Economic

Comments are closed.

;