UTA – Poli Iaşi 2-3 (1-1). Ieşenii, la prima victorie în deplasare din acest sezon

Politehnica Iaşi a obţinut duminică, la Arad, prima victorie în deplasare din acest campionat, după ce a învins-o cu scorul de 3-2 (1-1) pe UTA, echipă nou promovată în Liga 1.Oaspeţii au început meciul timoraţi, în chiar primul minut de joc atacantul gazdelor, Vasile Buhăcianu, ratând o bună ocazie de la modifica tabela de marcaj. Dominarea gazdelor s-a materializat în min. 27, când căpitanul arădenilor, Ciprian Rus, a înscris din opt metri. Bucuria gazdelor a fost una de scurtă durată, oaspeţii reuşind egalarea în min. 36, prin Andrei Cristea, care a trimis frumos balonul în plasă, în diagonală, din colţul careului mare. Patru minute mai târziu, ieşenii puteau să se desprindă pe tabelă, însă rămas singur cu puştiul din poarta gazdelor, Platini s-a pierdut cu firea şi a fost blocat in extremis de acesta. Repriza secundă a început sub aceleaşi auspicii, însă primii care au înscris au fost tot gazdele, printr-un eurogol reuşit de Octavian Ursu, care a şutat senzaţional de la circa 36 de metri, trimiţând balonul direct în vinclu! După câteva ocazii rarisime  irosite de oaspeţi, aceştia reuşesc să restabilească egalitatea în min. 76, prin acelaşi neobosit Platini, cel mai bun jucător al ieşenilor în partida de duminică. Meciul se încinge, fiecare echipă dorind să-şi adjudece cele trei puncte puse în joc. Mult mai proaspeţi din punct de vedere fizic, ieşenii reuşesc să dea lovitura pe stadionul “Francis Neuman” în min. 82, prin Răzvan Onea, care şutează năprasnic, sub bară, de la 25 de metri, înscriind unul dintre cele mai frumoase goluri din acest început de sezon. Elevii lui Daniel Pancu câştigă la Arad şi urcă în clasament până pe locul 7, acumulând şase puncte după disputarea a patru etape din Liga 1. La finalul partidei, antrenorul oaspeţilor era mulţumit nu atât de rezultat cât de atitudinea jucătorilor săi, care deşi au început destul de temători, pe parcursul jocului şi-au revenit şi au arătat ca o echipă. În ceea ce priveşte euro-golul lui Răzvan Onea, “Pancone” a spus că se bucură pentru reuşita jucătorului său, ale cărui calităţi ofensive le-a remarcat încă de când acesta evolua în Liga 3, la CS Afumaţi. Antrenorul Iaşului i-a transmis cu această ocazie un mesaj lui Adrian Mutu, afirmând că selecţionerul naţionalei de tineret a României ar trebui să se uite “mult mai atent” la evoluţiile fundaşului dreapta al Politehnicii. UTA: H. Moldovan – Tomozei (min. 70 Pleașcă), Benga, Erico, Simo – Tescan (min. 54 Ursu), Albu, N. Roșu, Buhăcianu (min. 88 D. Rusu) – C. Rus (min. 70 Alex Ioniță), Hora (min. 46 Morar). „Poli” Iași: Axinte – Onea, Mihalache, Baxevanos, Bușu – Vanzo, Passaglia, Breeveld (min. 75 Francisc Cristea) – Platini (min. 90 Atska)– Calcan, A. Cristea (min. 66 Popadiuc). În etapa viitoare, Politehnica Iaşi va evolua duminică, 27 septembrie, de la ora 21.45, în Copou, în compania formaţei FCSB.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;