Iaşul, gazda celei de-a 56-a reuniuni anuale (online) a oftalmologilor din România

Colegiul Medicilor Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași, Clinica I Oftalmologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe “Sf. Spiridon” Iași, Societatea Română de Oftalmologie, Fundaţia Oftalmologică “Diapreg” și Societatea de Medici și Naturaliști organizează în perioada 24 – 26 septembrie cea de-a 56-a Reuniune Anuală a Oftalmologilor (RAO 2020), eveniment cu participare internaţională. În paralel, Ordinul Asistenţilor Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenţilor Medicali din Romania (OAMGMAMR) organizează cea de-a 13-a Reuniune Oftalmologică a Asistenţilor Medicali. Peste 400 de participanţi – medici primari, specialiști și rezidenţi în oftalmologie, alături de asistenţii medicali care lucrează în această specialitate – sunt așteptaţi la lucrările online ale evenimentelor. Lucrările știinţifice se vor desfășura în mediul virtual de-a lungul a trei zile, tematica ştiinţifică a RAO 2020 fiind „Tradiţie şi viitor în oftalmologie, prezenţi pe timp de pandemie”, subiect care va îngloba modalităţi variate de prezentare: prezentări orale, simpozioane, e-postere, etc.. Manifestarea se bucură de o participare internaţională semnificativă, care va crește calitatea și interesul acestei întâlniri.

Filed in: Sănătate

Comments are closed.

;