Echipa proiectului „Până hăt de carte” a ajuns la biblioteca comunei Șipote, cu o donație de 470 de cărți. Șipote e a 35-a comună căreia i-a fost donat un fond de carte prin intermediul acestui proiect, iar în total, numărul de cărţi donate către bibliotecile din satele fiind, până acum, de 15.731 de cărți donate. La Şipote, membrii echipei au fost întâmpinați de Monica Baba, bibliotecară din anul 1991. „Ne bucurăm de fiecare dată când dăm peste o bibliotecă îngrijită și bine pusă la punct. La Șipote am fost surprinși de hărnicia doamnei bibliotecare. Aceasta nu doar că se îngrijește de cărți, dar reușește și să adune obiecte istorice pe care le îngrijește pentru a le expune mai apoi într-una dintre sălile-muzeu ale bibliotecii. Din păcate, se pare că din ce în ce mai mai puține astfel de biblioteci supraviețuiesc, având în vedere că doar în anul 2019 au fost închise 257”, a declarat senatorul USR Dan Lungu, iniţiatorul proiectului “Până hăt de carte”. „Ne bucurăm de orice carte atunci când ajunge pe rafturile noastre și mai apoi în mâinile cititorilor. Mă bucur că ați putut ajunge și aici, în Șipote, și sper ca proiectul să ajungă să îmbogățească din ce în ce mai multe biblioteci”, a spus Monica Baba, bibliotecar Bibliotecii din comuna Șipote, instituţie de cultură care funcționează în clădirea Centrului Cultural Șipote, reconstruită în perioada 2009-2010. Pe lângă bibliotcă, clădirea mai cuprinde și trei săli-muzeu, respectiv „Muzeul satului”, „Centru pentru păstrarea meșteșugurilor și tradițiilor locale” și „Acasă la bunica”. Proiectul „Până hăt de carte” vizează încurajarea lecturii în mediul rural ieșean și completarea fondului de carte, în bibliotecile în care numărul cărților nu corespunde numărului de locuitori. Acest lucru este posibil cu ajutorul comunității, ieșenii fiind invitați să doneze cărți la punctele de colectare ale proiectului şi anume: Cabinet Parlamentar Dan Lungu (Str. Grigore Ureche, Nr. 3, Bl. Walter Mărăcineanu, Mezanin), Retro Cafe (Str. Lascăr Catargi, Nr. 50) și Cafeneaua Noastră (Str. Sfântul Lazăr, Nr. 30). Pentru detalii și întrebări, cei interesaţi pot apela numărul de telefon: 0725 321 313. Conform ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică, în România mai funcționau, în anul 2019, doar 9.222 de biblioteci, cu 2.087 mai puține decât în anul 2012. Potrivit datelor furnizate de Pedagoteca, cauzele acestei scăderi sunt abandonul școlar, scăderea natalității și creșterea ratei de migrație.
Donaţie de 470 de cărți în comuna Șipote, în cadrul campaniei „Până hăt de carte”
Filed in: Cultură, Informațía zilei