Ateliere de lectură la Palat: „Chopin și balada stropilor de ploaie”

Atelierele de lectură „În lumea poveștilor muzicale” de la Palatul Culturii Iași continuă sâmbătă, 3 și 10 octombrie 2020, de la ora 16.00, cu două ediții ce aduc în centrul atenției muzica lui Frédéric Chopin, prin intermediul poveștilor din volumul semnat de Cristina Andone, „Chopin și balada stropilor de ploaie”.  Dedicate copiilor cu vârsta de minim 6 ani, atelierele sunt inițiate și coordonate voluntar de dr. Daniela Mihaela Ciocoiu, profesor de canto la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, care își asumă rolul de „Povestitor”, citind din volumele apărute în Colecția „Povești din Pădurea Muzicală”, ale căror personaje principale sunt cei mai mari compozitori ai lumii. Întâlnirile sunt pigmentate cu detalii despre universul fascinant al muzicii clasice, prezentate copiilor într-un mod accesibil și distractiv. „În lumea poveștilor muzicale” este un program realizat de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Secția Relații Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, Paradis International College și Editura „Nemi”. Participarea la evenimente se face respectând normele impuse în contextul pandemiei. Biletele costă 10 lei și pot fi achiziționate de la Casa de bilete a Palatului Culturii, de marți până duminică, între orele 10.00 – 16.30.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;