Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iaşului şi a Întregii Moldove, a fost scoasă miercuri dimineaţa, la ora 6.30, din Catedrala Mitropolitană, în cadrul unui ceremonial religios oficiat de un sobor de preoţi în frunte cu PS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, după care a fost aşezată pe baldachinul special amenajat în curtea instituţie, la eveniment fiind prezenţi circa o sută de credincioşi din municipiul Iaşi, care au fost nevoiţi să respecte regulile de distanţare fizică impuse de autorităţile sanitare. La ora 9.30, pe podiumul instalat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt a avut loc slujba prilejuită de Hramul Sfintei Civioase Parascheva, Ocrotitoarea Iaşului şi a Întregii Moldovei. Liturghia, la care a fost permisă prezenţa în condiţii de siguranţă sanitară maximă a unui număr de doar 500 de persoane, a fost oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Având în vedere restricţiile din acest an, impuse de pandemia de coronavirus, slujba a putut fi vizionată, în premieră, de credincioşii prezenţi în aceste zile la Iaşi, pe două ecrane imense, amplasate în Piaţa Unirii şi, respective, în faţa Palatului Culturii. Tot din cauza restricţiilor sanitare, în acest an, mai multe evenimente incluse în cadrul “Sărbătorilor Iaşului”, prilejuite de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, printre care “Masa pelerinilor” sau “Seara Valorilor” au fost anulate. A fost, de asemenea, anulat şi concertul din seara zilei de 15 octombrie, din Piaţa Palatului Culturii, precum şi tradiţionalul foc de artificii, cu care se încheie, în fiecare an, “Sărbătorile Iaşului”.
Doar 500 de credincioşi au asistat în acest an la slujba prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva
Filed in: Cultură, Informațía zilei