În perioada 25-29 aprilie, Asociaţia Pro Democraţia şi British Council România, în parteneriat cu Casa de Cultura a Municipiului “Mihai Ursachi”, organizează la Iași Festivalul de Film Documentar ”WHY DEMOCRACY”. Filmele din cadrul acestei manifestări fac parte dintr-un amplu proiect internaţional, fiind realizate de regizori independenţi, premiaţi la festivaluri de film de notorietate. Potriivt organizatorilor, subiectele abordate sunt dintre cele mai diverse: metodele de tortură aplicate în închisorile americane, alegerea democratică a unui şef de clasa în China comunistă, scandalul generat în comunitatea musulmană de nişte benzi desenate daneze etc. În cadrul festivalului vor fi proiectate zilnic câte două filme documentare cu tematică legată de respectarea drepturilor omului, împreună cu două scurt metraje. Proiecţiile vor fi difuzate între orele 17.00 şi 20.00, iar accesul publicului va fi gratuit. Toate proiecţiile vor fi în limba engleză, nefiind subtitrate în limba romană.