Proiectul „Alecsandriștii pentru o școală digitală”, inițiat de Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Iași, este singurul proiect din județul Iași desemnat câștigător în competiția națională lansată de Kaufland România, prin programul de granturi „Start ONG”, implementat de Asociația „Act for Tomorrow”. Aceasta vizează susținerea instituțiilor de învățământ, în contextul epidemiologic actual, pentru organizarea educației de calitate. Proiectul are scopul de a dezvolta competențele digitale a 20 de cadre didactice, care vor deveni persoane resursă pentru ceilalți colegi, dar și pentru elevii liceului. De asemenea, va fi realizată o bibliotecă virtuală care va conține Resurse Educaționale Deschise, necesare desfășurării de activități de e-learning, pe care le vor accesa profesorii și elevii școlii, dar și cadre didactice din alte școli. Echipa de proiect este formată din: prof. Alla Apopei, inițiatoarea proiectului, prof. Mihaela Băsu, prof. Ionescu Mihaela, prof. Cristina Grigorean și Rareș Cucuzel, președintele consiliului elevilor din Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași. Prin grantul de 2.500 de euro obținuți în cadrul programului „Start ONG” vor fi dotate trei spații de învățământ din Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Iași, cu laptopuri, tablete grafice și camere web performante. „Printre rezulatatele așteptate se numără și motivarea participării elevilor la activitățile e-lerning, crearea posibilității susținerii unor ore moderne de către profesori, creșterea atractivității școlii, implicarea acesteia în proiecte ale comunității locale care presupun responsabilitate socială”, precizează reprezentanţii unităţii de învăţământ ieşene într-un comunicat de presă.
Un proiect iniţiat de Liceul „Vasile Alecsandri”, desemnat câştigător în cadrul unei importante competiţii naţionale
Filed in: Educație, Informațía zilei