Victorie fără dubii a oaspeţilor. Poli Iaşi – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-4 (0-3)

Fără opt titulari, absenţi din cauza accidentărilor sau a cazurilor de COVID-19, ieşenii au fost victime sigure, sâmbătă după amiază, în Copou, în faţa lui Sepsi OSK Sf. Gheorghe, o formaţie care în acest an îşi doreşte cu ardoare să prindă play off-ul, obiectiv pe care anul trecut l-a ratat “la mustaţă”. Meciul nu a avut, practic, istoric, diferenţa de valoare dintre cele două formaţii fiind evidentă. Oaspeţii au deschis scorul în min.24, prin noua achiziţie Bajrovic, şi l-au majorat zece minute mai târziu prin Vaşvari, din penalty, scorul pauzei fiind stabilit de Bouhenna (min. 39). Repriza a doua a adus de la vestiare parcă alte echipe. Cu Chacana în locul lui Francis Cristea şi Cabral în locul lui Acka, gazdele au început în trombă partea a doua a jocului, reuşind să reducă repede din diferenţă, prin Popadiuc (min. 53). Iureşul ieşenilor s-a stins, însă treptat, odată cu scurgerea timpului, oaspeţii stabilind scorul final în min. 90, printr-un autogol semnat de De Iriondo. În urma acestui rezultat, Poli Iaşi ocupă locul 8 în clasament, cu 9 puncte. Poli Iaşi: Brânză – Onea (min. 89 Stan), De Irondo, Baxevanos, Buşu – F. Cristea (min. 46 Chacana), Atska (min. 46 Cabral), Passaglia – Platini, A. Cristea, Popadiuc (min. 82 Assulin): Sepsi OSK: Niczuly – Dimitrv (min. 59 Deligiannidis), Bouhenna, B. Mitrea, Ştefănescu – I. Fulop (min. 81 Fofana ’81), Vaşvari, Aganovic (min. 81 Purece)– Dragomir (min. 14 Achahbar), Bajrovic (min. 59 Golofca, L. Fulop. În etapa viitoare, Poli Iaşi va evolua în deplasare, sâmbătă, 24 octombre, de la ora 19.30, în compania formaţiei Astra Giurgiu.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;