Propunerile social-democraților ieșeni pentru Parlamentul României au fost depuse joi, 22 octombrie, la Biroul Electoral Județean (BEJ), listele de candidați fiind însoțite de toate documentele solicitate de lege. Astfel, potrivit unui comunicat al Departamentului de Comunicare al partidului, lista de la Senat este deschisă de Maricel Popa, președintele organizației județene a PSD și fost președinte al Consiliului Județean Iași. Pe locul doi se află actualul deputat Bogdan Cojocaru, liderul TSD la nivel național, următoarele locuri fiind ocupate, în ordine, de prof. univ. dr. Paul Corneliu Boişteanu, omul de afaceri Florin Boca, prof. univ. dr. ing. Doru-Adrian Pănescu, actual senator, fost președinte al Senatului Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, primarul comunei Butea, Anton Anti, și Aurica Cobuz, fostul primar al comunei Țibănești. La Camera Deputaților, lista este deschisă de actualul senator Vasile Toma, specialist pe zona de transporturi, urmat de actualul deputat Vasile Câtea, președintele Federației Române de Box, Marius Ostaficiuc, președintele Organizației Municipale Iași a PSD și consilier județean şi de deputatul și viceliderul grupului social-democraților din Camera Deputaților Silviu Macovei. În continuare, în ordine, pe lista pentru Camera Inferioară a Parlamentului se situează actualul deputat Vasile Axinte, Ionuț Cîmpeanu, Constantin Apintiliesei, Bogdan Balanişcu, Bogdan Cruceanu, Elena Mitrofan, Dorin Luca, Mihai Mihalache, Ștefan Caisin și Radu Balint. ”În aceste momente avem nevoie de unitate, de mobilizare. Avem nevoie de implicarea fiecărui membru, fiecărui simpatizant pentru a putea aduce țara pe drumul cel bun. România are nevoie de o stângă modernă, de un partid social-democrat puternic. De aceea, am propus ieșenilor o echipă de specialiști, o echipă care se va lupta pentru proiectele Iașului și ale Moldovei. Este o echipă care nu va trăda Iașul. Ne vom lupta, uniți, pentru a îndrepta neregulile făcute de Guvernul PNL. Să nu uităm că Iașul a fost, în perioada guvernării PSD, pe primele locuri la alocările financiare”, a declarat Maricel Popa, președintele organizației județene Iași al PSD.
Maricel Popa deschide lista PSD Iaşi pentru Senat. La Camera Deputaţilor, cap de listă este Vasile Toma
Filed in: Informațía zilei, Politic