Ceremonia a fost deschisă de judecătorul Oana Monica Damian, preşedintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Iaşi, care a dat citire hotărârii Tribunalului Iaşi – Secţia Civilă privind validarea alegerilor locale din 27 septembrie 2020 pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi a membrilor Consiliului Judeţean Iaşi, după care a înmânat certificatele doveditoare de consilier noilor aleşi ai judeţului. Potrivit cutumei, şedinţa a fost condusă în continuare de Magdalena Lupu, decanul de vârstă al consilierilor judeţeni, secondată de doi cei mai tineri consilieri, Ştefan Tănase şi Sorin Afloarei, după care a urmat ceremonia de depunere a jurământului de către consilierii nou aleşi prezenţi în sală, respectiv: Adrian Acostoaie, Sorin Afloarei, Andrei Apreutesei, Petru Avram, Liviu Bulgaru, Maria Cabalău, Mihai Ciobanu, Marius Dangă, Daniel Dâscă, Sorin Flutur, Etienne Ignat, Magdalena Lupu, Mircea Manolache, Marius Minea, Sorin Năcuţă, Georgiana Olaru, Romeo Olteanu, Costică Pântea, Adrian Slabu, Cristian Stanciu, Daniel Şandru, Constantin Şerban, Marian Şerbescu, Ştefan Tănase, Sorin Trandafirescu, Constantin Slabu, Romeo Vatră. După o pauză de circa o jumătate de oră, şedinţa a fost reluată, în prezenţa premierului Ludovic Orban, ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloş, prefectului judeţului Iaşi, Marian Şerbescu, precum şi a primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica, cu ceremonia de depunere de către Costel Alexe a jurământului de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. În cuvântul său, noul preşedinte al Legislativului judeţean a subliniat că una dintre priorităţile ale mandatului său o reprezintă accesarea fondurilor europene şi a fondurilor guvernamentale, în vederea reducerii decalajelor ecoconomice şi sociale dintre estul şi vestul ţării. „În aceşti patru ani de zile, eu şi echipa de la Consiliul Judeţean ne dorim ca prin implementarea tuturor proiectelor, prin accesarea fondurilor europene, fondurilor guvernamentale, să aducem dezvoltarea în oraşul nostru şi împreună să reuşim să reducem aceste decalaje despre care s-a tot vorbim în ultimii ani, dintre vestul şi estul ţării. Îmi doresc foarte mult ca în aceşti patru ani de zile să reuşim împreună să facem ceea ce nu am reuşit ca şi clasă politică. Pentru că de multe ori a lipsit viziunea, de multe ori au lipsut fondurile, dar de cele mai multe ori cred că a lipsit echipa. Iar acu, noi toţi suntem mai hotărâţi ca niciodată să facem echipă, tocmai pentru ca fondurile europene, fondurile guvernamentale şi dezvoltarea judeţului nostru să fie o prioritate pentru noi toţi”, a spus Costel Alexe. În cuvântul său, premierul Ludovic Orban a afirmat că noua echipă de la Consiliul Judeţean, la fel ca cea de la Primărie, va avea în Guvernul României un partener de încredere, care va sprijini atât financiar cât şi logistic proiectele de dezvoltare a regiunii. „În ultimii 30 de ani şi nu numai în ultimii 30 de ani, ci în ultima sută de ani, guvernele de la Bucureşti au rămas datoare faţă de Iaşi şi faţă de Moldova. De aceea, cred că este momentul ca orice guvern de la Bucureşti să fie cu faţa către problemele care există în Moldova, să susţină toate proiectele de dezvoltare a Moldoivei, să aloce resurse importante şi să aducă resurse importante, de la nivel european, fonduri europene sau fonduri obţinute de la finanţatori isntituţionali, pentru dezvoltarea Moldovei, pentru că Moldova are nevoie ca de aer de investiţii, de investiţii publice, de investiţii private, are nevoie de dezvoltare, de modernizare şi de o punere în valoare a talentelor pe care le au locuitorii judeţelor Moldovei”, a subliniat premierul, care a adăugat că printre priorităţile regiunii se numără realizarea Autostrăzii Unirii (A 8), Autostrăzii A 7, modernizarea infrastructurii feroviare precum şi dezvoltarea Aeroportului Internaţional Iaşi.
Consilierii judeţeni au depus jurământul. Costel Alexe, învestit oficial în funcţia de preşedinte al CJ Iaşi
Filed in: Administrație, Informațía zilei