Medicii cer suspendarea responsabilităţii civile de malpraxis în timpul pandemiei

Colegiul Medicilor Iaşi (CMI) solicită Guvernului, respectiv Ministerului Sănătăţii, să urgenteze stabilirea de criterii clare pentru distribuirea echitabilă a resurselor limitate, precum şi suspendarea responsabilităţii civile pentru posibilele acuzaţii de malpraxis care ar putea apărea în condiţiile de îngrijiri medicale sub-standard effectuate de medici în perioada pandemiei de coronavirus. Într-un comunicat, CMI precizează că, încă din luna aprilie a acestui an, printr-un document de poziție intens mediatizat, a atras atenția autorităților responsabile de gestionarea crizei COVID-19 că medicii își desfășoară activitatea în condiții excepționale, generate de reglementarea unor practici noi și care implică riscuri legale mari. În ultima perioadă, datorită escaladării curbei îmbolnăvirilor de COVID-19 și, implicit, a cazurilor grave, problemele semnalate de CMI în documentul din aprilie au revenit în actualitate. “Suntem pe punctul de a ajunge, dacă nu am ajuns deja, în anumite zone ale țării, la raționalizarea resurselor materiale limitate (de exemplu sistemele de ventilație mecanică sau resursele de oxigen din spitale) și a resurselor umane limitate, în condițiile unei creșteri susținute a numărului de pacienți cu forme severe de COVID-19. Medicii vor trebui să prioritizeze bolnavii care vor primi tratament imediat, în condiții de resurse limitate, cu riscul pierderii unor vieți care, în condiții normale, ar fi putut fi salvate. Prin contrast, în practica medicală obișnuită, din afara crizei, medicii alocă resursele existente tuturor pacienților, dând prioritate celor mai grav bolnavi. În absența unor criterii asumate la nivel guvernamental și nu profesional (este contrar spiritului și esenței practicii medicale), de utilizare echitabilă a resurselor limitate, există un risc crescut de acuzații de discriminare sau omor din culpă.  În plus, ca o consecință a iminenței de depășire a resurselor umane specializate în managementul medical al cazurilor de  COVID-19 care necesită spitalizare, s-a accentuat o problemă apărută în perioada pandemiei: depășirea competenței profesionale prevăzută de curriculumul de specialitate. Medici de alte specialități decât cele care dau competență în supravegherea și tratamentul COVID-19 în spital (infectioniști, urgentiști, pneumologi, ATI) sunt obligați, prin acte normative inferioare Legii 95/2006 la asigurarea asistenței medicale  pentru acești bolnavi, în situații care nu sunt amenințătoare de viață și deci nu sunt acoperite de prevederi legale și deontologice în vigoare. Această situație poate conduce la acuzații de malpraxis pentru îngrijiri medicale sub-standard, care nu sunt rezultatul neglijenței in practica medicala, ci a limitărilor de resurse din perioada pandemiei”, afirmă conf. dr. Liviu Oprea, preşedintele Colegiului Maedicilor Iaşi. Având în vedere toate aceste aspect, Colegiul Medicilor Iași solicită autorităților responsabile să rezolve URGENT:

  1. Stabilirea de criterii naționale și asumarea acestora la nivel guvernamental, pentru distribuția echitabilă a resurselor limitate;
  2. Suspendarea responsabilității civile pentru posibilele acuzații de malpraxis medical apărute in condiții de ingrijiri medicale sub-standard, ca urmare a resurselor limitate din perioada pandemiei;
  3. Legiferarea actului medical cu depășire de competență, în condiții excepționale, cum sunt cele din actuala pandemie.

“Aceste cerințe sunt fundamentale și urgente, pentru evitarea culpabilizării penale, răspunderii civile și stigmatizării sociale a medicilor, care demonstrează zilnic profesionalism, devotament și sacrificiu în lupta cu COVID-19”, precizează conf. dr. Liviu Oprea, preşedintele Colegiului Medicilor Iași.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;