La invitaţia autorităţilor locale, Excelenţa Sa Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, s-a aflat luni şi marţi într-o vizită oficială în judeţul Iaşi. Dacă luni, în prima zi a vizitei, Excelenţa Sa, însoţit de oficialităţile locale, a fost oaspetele Universităţii de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV), după care a vizitat sediul local al companiei Amazon și, respectiv, sediul BorgWarner Inc. (compania care a preluat fabrica Delphi Diesel System –n.r.), astăzi, ambasadorul SUA în România şi-a început programul cu întâlnirea programată la Palatul Roznovanu, cu primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica. Potrivit Biroului de presă al Primăriei, discuțiile, la care au participat și Iulia Scântei, senator de Iaşi, Paul Butnariu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, și Cătălin Turliuc, de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi al Academiei Române, au vizat, în special, activitatea companiilor cu capital american prezente în Iași, precum și posibilitățile de extindere a relațiilor economice dintre Municipiul Iași și investitorii din Statele Unite ale Americii. „Este cea de-a doua vizită a Excelenței Sale la Iași din acest an, un motiv în plus de mulțumire pentru atenția pe care o acordă Iașului, Regiunii de Nord-Est și României. S-au discutat mai multe probleme legate de prezența companiilor americane în Municipiul și Județul Iași, despre posibilitățile de extindere a acestor activități și despre susținerea pe care Ambasada Statelor Unite o acordă unor proiecte majore din Regiunea de Nord-Est, mai ales în ceea ce privește comunicațiile, autostrada și calea ferată”, a declarat, la finalul discuţiilor, primarul Mihai Chirica. „Îmi face o mare plăcere această vizită de două zile și vreau să le mulțumesc foarte mult primarului și senatorului Iulia Scântei. Iași este un oraș absolut spectacular. Trebuie să fie mai mulți investitori americani aici, am văzut birourile Amazon ieri, am văzut fabrica de la BorgWarner, dar trebuie să fie mai multe aici și trebuie să fie dezvoltate infrastructura, căile ferate, șoselele și cred că o să începem să lucrăm la aceasta în viitorul apropiat”, a afirmat, la rândul său, Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA în România. Excelenţa Sa a subliniat, totodată, că Statele Unite ale Americii rămân „cel mai bun prieten al României” și a dat asigurări că relațiile dintre cele două țări nu se vor schimba după recentele alegeri prezidențiale de peste Ocean. Programul delegației americane de astăzi, 17 noiembrie, a mai inclus vizite la Consiliul Județean, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (unde au avut loc inaugurarea noului sediu al American Corner și o conferință pe teme de securitate, la care a participat și g-ral mr. Iulian Berdilă, șeful Statului Major al Forţelor Terestre), Sinagoga Mare, Parcul Prieteniei Româno – Americane „Woodrow Wilson”, de lângă Biserica Bărboi (acolo unde oficialii ieșeni și americani au plantat un tei), precum și la Cimitirul Evreiesc. În vizita la Iași Excelența Sa Adrian Zuckerman a fost însoțit de o delegație a ambasadei formată din William O’Connor (atașat cultural), Ioana Damian (specialist Relații Publice) și Lucian Crușoveanu (specialist Social Media).
Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman: Trebuie să fie mai mulţi investitori americani la Iaşi
Filed in: Informațía zilei, Politic