5:32 pm - Saturday November 25, 1290

Zilele Universității Tehnice Iași – ediţia 2020, desfăşurate sub semnul împlinirii a o sută de ani de la naşterea academicianului Cristofor Simionescu

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a celebrat săptămâna trecută împlinirea a 207 ani de când învățatul Gheorghe Asachi a organizat la Iași primele cursuri de inginerie cu predare în limba română. Întreaga serie de manifestări a fost dedicată amintirii acad. Cristofor Simionescu, ctitorul Politehnicii Moderne, cu ocazia aniversării, anul acesta, a o sută de ani de la nașterea acestuia, toate evenimentele desfăşurându-se în sistem online, în contextul măsurilor sanitare impuse de pandemia COVID-19, informează, într-un comunicat, Biroul de presă al TUIASI. Astfel, luni, 16 noiembrie, personalitatea academicianului Cristofor Simionescu, ctitorul Politehnicii moderne, a fost evocată de fiul său, acad. Bogdan Simionescu, în deschiderea ediției 2020 a „Zilelor TUIASI”, în cadrul unei conferințe aniversare din seria „Moștenirea lui Asachi”, iar marți, 17 noiembrie, universitatea şi-a premiat cercetătorii, profesorii emeriți și seniori și membrii de onoare ai comunității academic. În discursul său de marți, de la festivitatea de premiere, rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a adus un omagiu acad. Cristofor Simionescu, explicând felul în care a transformat acesta școala de inginerie de la Iași în cei 23 de ani cât a fost rectorul Institutului Politehnic.  Joi, 19 noiembrie, doctoranzii TUIASI care au susținut recent teza și-au prezentat rezultatele cercetării într-o conferință organizată de CSUD și Școala Doctorală, iar vineri, 20 noiembrie, în ultima zi a manifestăriii, a avut loc  Simpozionul de Istoria Învățământului și Științelor Tehnice.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;