Acuzaţii reciproce între primarul Mihai Chirica şi reprezentanţii USR la şedinţa extraordinară a Consiliului Local, desfăşurată miercuri după amiază în Sala Mare a Primăriei. Motivul: aprobarea proiectelor de hotărâre privind rectificarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale SC Ecopiaţa SA, SC STP SA şi SC Salubris SA pentru anul 2020 şi a estimărilor pentru anii 2021 şi 2022, după ce reprezentanţii USR au anunţat, prin vocea consilierului Răzvan Timofciuc, că se vor abţine de la vot. Consilierii USR s-au arătat nemulţumiţi de faptul că, deşi salariile angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor trei societăţi aflate în subordinea Primăriei au fost diminuate în perioada pandemiei, cele ale directorilor au rămas la fel sau, în unele cazuri, unele chiar au crescut. În ciuda replicilor pro şi contra aduse de cele două părţi, în final, toate cele trei proiecte de hotărâre au trecut la vot, în ciuda celor zece abţineri (nouă de la USR şi o abţinere de la PSD). Tot în cadrul şedinţei de miercuri după amiază, plenul Consiliului Local a aprobat, cu unanimitate de voturi, modificarea HCL nr. 390/2020 privind adoptarea impozitelor şi taxelor locale şi a altor sume ce se fac venit la bugetului local pentru anul 2020, adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare, conform OUG 18/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi redistribuirea excedentului Municipiului Iaşi la data de 31.12.2019 şi rectificarea bugetului general pe 2020. Ca urmare a aprobării de către consilieri a acestor proiecte de hotărâre, impozitul pe clădirile nerezidenţiale pentru întreg anul 2020 a fost redus cu o cotă de 50%, utilizatorii clădirilor care au fost siliţi să-şi întrerupă activitatea economică din cauza pandemiei urmând să fie scutiţi de la plata taxei lunare, conform O.U.G. nr. 181/2020, astăz, 2 decembrie 2020 fiind data limită până la care consiliile locale mai puteau adopta hotărâri în acest sens. De asemenea, impozitul pe clădiri şi terenurile aferente activităţilor turistice, pin decizia Consiliului Local al Municipiului Iaşi de modificare a Hotărârii Consiliului Local nr. 390/2020 privind adoptarea impozitelor şi taxelor locale şi a altor sume care se fac venit al bugetului local pentru anul 2021, ca urmare a modificărilor la Codul Fiscal, operate prin Legea nr. 230/2020 şi Legea nr. 241/2020, au fost reduse cu 50%. Nu în ultimul rând, odată cu rectificarea bugetară, spitalele aflate în administrarea Primăriei Municipiului Iaşi, care au venituri proprii mai mari decât cele bugetate, vor putea de acum înainte să facă achiziţii de medicamente, echipamente sau consumabile, în contexul în care aceste spitale sunt în continuare unităţi spitaliceşti suport COVID19. Tot miercuri, dar în cursul dimnineţii, consilierii locali s-au întrunit într-o altă şedinţă extraordinară, cu două puncte pe ordinea de zi şi anume: alegerea preşedintelui de şedinţă pentru următoarele trei luni (perioada decembrie 2020- februarie 2021) şi, respective stabilirea numărului, denumirii şi componenţei nominale a comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Iaşi pentru perioada 2020-2024. În ceea ce priveşte preşedintele de şedinţă, consilierii au aprobat nominalizarea pentru această funcţie a lui Florentin Ciubotaru (PNL). La cel de-al doilea punct de pe ordinea de zi s-a aprobat constituirea unui număr de opt comisii de specialitate. Acestea vor avea fiecare câte şapte membri, cu excepţia comisiilor de urbanism, tineret şi sport şi, respectiv, juridică, care vor avea în componenţă câte nouă membri fiecare. Cele opt comisii, aprobate cu unanimitate de voturi de consilieri, sunt următoarele: comisia de protecţia mediului, turism şi agricultură (Daniel Juravle, Silviu Apostol (secretar), Călin Scripcaru – PNL, Raluca Roşu (preşedinte), Filip Hăvârneanu, Andrei Popescu – USR PLUS, Ovidiu Laicu – PSD), comisia economico-financiară (Alin Andrieş (preşedinte), Ciprian Bostan, Tudor Dornean – PNL, Ionuţ Anastasiei (secretar), George Pleşu, Iulian Huşanu – USR PLUS, Bogdan Cruceanu – PSD), comisia social culturală, de învăţământ, culte şi ONG-uri (Alin Andrieş, Daniela Tăutu, Florentin Ciubotaru – PNL, George Pleşu, Răzvan Timofciuc (secretar) – USR PLUS, Marian Dalban (preşedinte), Elvira Rotundu – PSD), comisia de sănătate, familie şi protecţia copilului (Liliana Pintilie, Bogdan Iliescu, Călin Scripcaru (preşedinte) – PNL, Camelia Ciornea (secretar) – PMP, Raluca Roşu, Diana Finklenstein – USR PLUS, Bogdan Balanişcu – PSD), comisia pentru amenajarea teritoriului şi urbanism (Ciprian Bostan (secretar), Silviu Apostol, Tudor Dornean – PNL, Camelia Ciornea – PMP, Iulian Nicolau (preşedinte), Ionuţ Anastasiei, Răzvan Timifciuc – USR PLUS, Ovidiu Laicu, Bogdan Balanişcu – PSD), comisia de muncă şi protecţie socială (Liliana Pintilie (secretar), Eduard Boz, Daniela Tăutu – PNL, Iulian Huşanu (preşedinte), Andrei Popescu – USR PLUS, Elvira Rotundu, Marian Dalban – PSD), comisia pentru tineret şi sport (Daniel Jurlavle, Bogdan Iliescu, Florentin Ciubotaru – PNL, Florin Briaur (preşedinte) – PMP, Filip Hăvârneanu, Andrei Popescu, Ionuţ Anastasiei – USR PLUS, Bogdan Cruceanu (secretar), Marian Dalban – PSD), comisia juridică şi de disciplină (Eduard Boz (preşedinte), Alin Andrieş Ciprian Bostan – PNL, Florin Briaur – PMP, Diana Finklenstein (secretar), Răzvan Timofciuc, Iulian Huşanu – USR PLUS, Bogdan Cruceanu, Bogdan Balanişcu – PSD).
Şedinţă tensionată în Consiliul Local. USR a încercat să blocheze mai multe proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi
Filed in: Administrație, Informațía zilei