Expoziție foto-documentară „Revoluția Română din decembrie 1989 – 31 de ani”, la Palatul Culturii

Agenția Națională de Presă AGERPRES, în colaborare cu Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni (AJRP) și Complexul Muzeal Național „Moldova”, organizează la Palatul Culturii din Iași expoziția fotodocumentară „Revoluția Română din decembrie 1989 – 31 de ani”. Reunind imagini din Arhiva Fotografică AGERPRES, expoziția ilustrează evenimentele din București și Timișoara, din zilele de 17 – 25 decembrie 1989. Vernisajul va avea loc marți, 22 decembrie 2020, de la ora 11.00, în Holul de Onoare al Palatului Culturii, și va putea fi urmărit online, pe pagina de Facebook a instituției, @PalatulCulturiiIași. Prezintă: dr. Sorin Iftimi, muzeograf în cadrul Muzeului de Istorie a Moldovei, și Cristian Bucur, președintele AJRP, care va avea o intervenție online, din Canada. Expoziția poate fi vizitată gratuit, cu respectarea normelor sanitare impuse în această perioadă, până pe 31 ianuarie 2021, de marți până duminică, între orele 10.00 și 17.00 (sărbătorile legale: închis).

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;