Vicepreşedintele Asociaţiei “Moldova Vrea Autostradă”, numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor

Adrian Covăsnianu, vicepreședintele Asociației „Moldova Vrea Autostradă”, a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, acesta alăturându-se astfel noii echipe guvernamentale de la București. Covăsnianu a fost susținut de USR PLUS Iași pentru a ocupa această funcție, ca recunoaștere a importanței pe care dezvoltarea infrastructurii în Moldova o are pentru noul Executiv. Numirea lui Adrian Covăsnianu vine după ce timp de mai bine de jumătate de an acesta a activat în calitate de consilier onorific al Ministrului Transporturilor. Rolul său a fost de a monitoriza evoluția proiectelor Autostrăzilor A8, A7, A13 și Varianta Ocolitoare Bârlad, în faza de proiectare, avizare și implementare. De asemenea, a participat la discuții operative și ședințe în cadrul CNAIR cu proiectanții de specialitate, autorități centrale și locale. A oferit astfel expertiza sa pentru a se găsi cele mai bune soluții în optimizarea etapelor de lucru. „Este o funcție care mă onorează și mă responsabilizează în același timp. Voi promova proiectele de infrastructură rutieră și feroviară ale regiunii moldave în strânsă corelație cu politica europeană de transport și Master Planul General al Transporturilor”, a precizat Adrian Covăsnianu, după aflarea veştii privind numirea sa în funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor. ”L-am susținut pe Adrian Covăsnianu pentru ocuparea funcției de secretar de stat pentru că este unul dintre reprezentanții societății civile care au militat cel mai energic pentru Autostrada A8. Construirea acestei autostrăzi și dezvoltarea infrastructurii în Moldova este prioritară pentru mine și pentru USR PLUS Iași. Este o numire valoroasă din două puncte de vedere. Este valoroasă ca semnal, dar este valoroasă și ca aport de competență în Guvern. Adrian Covăsnianu cunoaște cel mai bine problema infrastructurii din Moldova și sunt convinsă că va reuși să accelereze proiectele din domeniu. Suntem hotărați să construim Autostrada A8”, a precizat, la rândul său, Cosette Chichirău, deputat și președintele al USR Iași. Asociația „Moldova Vrea Autostradă” consideră că această învestire este o recunoaștere din partea USR PLUS Iași a eforturilor mari depuse de membrii Asociației MVA și de asociațiile civice partenere în ultimii ani pentru a stimula îndeplinirea obiectivelor de infrastructură rutieră. „Suntem convinși că dl Covăsnianu va continua dialogul constructiv cu societatea civilă pro-autostradă și pro-dezvoltare și îl asigurăm de tot sprijinul nostru pentru a se lua cele mai bune decizii pentru Moldova. Mulțumim USR PLUS Iași și doamnei deputat Cosette Chichirău pentru aprecierea eforturilor noastre și pentru această numire importantă”, a declarat Flaviu Manea, președintele Asociației „Moldova Vrea Autostradă”. Ministerul Transporturilor va fi condus de Cătălin Drulă, din partea Alianței USR-PLUS. Vicepreședintele MVA îl va consilia pe noul ministru pe domeniile infrastructurii rutiere din Moldova și pe domeniul feroviar. Adrian Covăsnianu este doctor în Geografie cu teza în dezvoltare regională și deține un Master în Mediul Actual și Dezvoltare Durabilă „Moldova vrea Autostradă” este o  asociație civică, legal constituită, independentă și echidistantă. Scopul principal al Asociației îl reprezintă implicarea în dezvoltarea infrastructurii de transport în zona Moldovei ca premisă a dezvoltării economice și sociale, precum și promovarea în vederea conștientizării implicațiilor economice și sociale a infrastructurii de transport privind îmbunătățirea calității vieții cetățenilor și comunităților din regiunea Moldova.

Filed in: Informațía zilei, Politic

Comments are closed.

;